Puls VALUTAR. Bitcoin a scazut cu peste 10.000 de dolari in ultimele zile, dovedind ca este o moneda extrem de volatila

Joi, leul a avut o noua sedinta calma, iar dobanzile interbancare au fost stabilite, dupa scaderile rapide care au anticipat si apoi au urmat decizia BNR de reducere a ratei sale de politica monetara la minimul istoric de 1,25%.


Cursul euro a scazut de la 4,8741 la 4,8738 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul definit la inceputul saptamanii, 4,872 – 4,877 lei

Perechea euro/dolar avea o evolutie stabila, ea fluctuand intre 1,2103 si 1,2155 dolari. Piata nu a fost influentata de decizia BCE de a mentine rata sa de refinantare la 0% si la -0,5% pe cea la care a atrage depozite.

Acest parcurs a facut ca media dolarului american sa scada de la 4,0207 la 4,0148 lei.

Moneda elvetiana se aprecia la 1,0755 – 1,079 dolari iar cursul ei a crescut de la 4,5221 la 4,5251 lei.

Lira sterlina a crescut joi la 1,1326 euro, maximul ultimelor sase luni, investitorii fiind multumiti de campania de vaccinare din Marea Britanie. Odata atins varful, moneda britanica a scazut pana la 1,1273 euro, astfel ca media ei a alunecat de la 4,5103 la 4,5099 lei.

Pretul gramului de aur a crescut de la 239,7608 la 241,5144 lei. Evolutia se datoreaza inmultirii plasamentelor in metalul galben, ceea ce a facut ca uncia sa urce pe pietele specializate la 1.868 – 1.875 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, s-a oprit la 1,59%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,71% iar cel la 12 luni la 1,79%.

Mediile monedelor din regiune se depreciau usor fata de euro. Cotatia oficiala a celei poloneze a urcat de la 4,5237 la 4,5310 zloti/euro iar a celei maghiare de la 357,23 la 357,25 forinti/euro.

Bitcoin s-a mentinut pe o panta descendenta, care a debutat dupa atingere maximului istoric de 41.981,75 dolari. Pe platforma integratoare WorldCoinIndex cotatiile au coborat joi de la 35.600 la 31.500 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile, in 21 ianuarie, pana la ora 14.

Leave a Reply