Notarul public care a “parafat” retrocedarea unui sat intreg din judetul Arad unor falsi mostenitori, trimis in judecata de DNA Timisoara

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata a persoanelor cu conexiuni in mafia imobiliara implicate in retrocedarea satului aradean Nadas – cu tot cu locuintele taranilor, biserica si dispensarul, in total aproape 9.000 de hectare de teren – unor falsi mostenitori.


Este vorba despre Vlai Adrian (foto 2), la data faptei notar public, acuzat de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, trei persoane fizice, in sarcina carora s-a retinut infractiunea instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, dar si S.C. Ocolul Silvic Privat Nadas S.R.L., la data faptei administrata de doua dintre persoanele fizice inculpate, persoana juridica in sarcina careia s-a retinut infractiunea de tainuire cu privire la savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave in forma continuata, fapta comisa de cele trei persoane fizice.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:

Inculpatul Vlai Adrian, in calitatea mentionata mai sus, la instigarea celor trei inculpati, persoane fizice, ar fi conceput si emis, cu incalcarea normelor de drept civil si a normelor juridice privind desfasurarea activitatii notariale, un certificat in care ar fi atestat mai multe date nereale legate de calitatea de mostenitor legal a unei persoane.

In perioada 2006-2010, dupa decesul acelei persoane, certificatul respectiv le-ar fi permis celor trei inculpati, in calitate de mostenitori:
– reconstituirea in mod nelegal a dreptului de proprietate pentru suprafata de 8.743 ha teren cu vegetatie forestiera, pasuni, teren intravilan, situat pe raza administrativa a localitatii Nadas, judetul Arad;
– restituirea in mod nelegal a unei cladiri cu 6 apartamente si terenul aferent, situate in municipiul Arad.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infractionala a inculpatilor este evaluat la sumele de 27.450.800 euro (terenurilor extravilane inclusiv pasuni, paduri din localitatea Nadas) si 4.882.967 lei (sume obtinute din valorificarea masei lemnoase, sume obtinute fara drept cu titlu de subventii pentru pasune si o suma reprezentand valoarea cladirii si a terenului din municipiul Arad).

Ministerul Finantelor Publice si primaria Taut (jud Arad) s-au constituit parti civile in cauza.

In vederea recuperarii prejudiciului, in cauza au fost dispuse masuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timisoara cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispusa in cauza.

De remarcat ca inculpatul fostul notar public Vlai Adrian a mai fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie pentru savarsirea unor infractiuni similare, fiind condamnat de Curtea de Apel Timisoara, in luna mai 2017, la 3 ani de inchisoare cu suspendare si interdictia de a mai practica profesia de notar.

Sentinta a fost mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie. De aceasta data, in cazul in care va fi gasit vinovat in dosarul retrocedarii ilegale a satului Nadas, fostul notar va primi o condamnare cu executare. (V.E.)

Leave a Reply