DILEMA. O spaga de 40.000 de euro, mai “nevinovata” decat un sms de santaj? Directorul Florin Ravasila a ajuns pe un post de executie la Politia Locala Timisoara, in timp ce directorul Ionut Nasleu a fost incatusat

Dupa mazilirea lui Ionut Nasleu, unul dintre oamenii care l-au sustinut pana in panzele albe pe fostul primar al Timisoarei, un alt om de baza din echipa lui Nicolae Robu a parasit primaria. Florin Ravasila, directorul Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse I Est, si-a cerut mutarea la Politia Locala Timisoara, pe o functie de executie, insa urmarind cu mare atentie fotoliul ocupat, deocamdata, de directorul adjunct Dorel Cojan.


Inainte ca primaria sa anunte plecarea lui Ravasila, vestea a fost aruncata in spatiul public de catre Lucian Mugur Serdean, activistul civic care, la ultimele alegeri locale, a candidat la functia de primar.

“Ravasila Florin paraseste primaria Timisoara si viseaza sa devina un sef la Politia Locala, dupa un slalom printre cadavre si prin culoarele DNA-ului. Daca e sa ne referim la zecile de mii de euro de care este acuzat ca le-a primit spaga, cred ca este binevenita prezenta acestuia in fruntea Politiei Locale, acuzata ca se demite la spagi ridicole de branza, oua, ceapa si carnati de la pietarii cu atestate false sau nu. Dupa acest transfer de senzatie, cred ca Politia Locala trebuie desfiintata si cu banii economisiti trebuie facut un spital municipal nou, ca altfel nu avem nicio sansa”, a scris Serdean, zilele trecute, pe pagina sa de socializare.

Vajnicul luptator impotriva coruptiei din Primaria Timisoara se refera la acuzatia ca Florin Ravasila ar fi primit o mita in valoare de 40.000 de euro de la Casa Funerara Octavian, din Lugoj, pentru a concesiona, pe o perioada de 5 ani, cimitirele din zonele Rusu Sirianu si Calea Sagului, in urma unei licitatii incepute in februarie 2020.

Un fost asociat al acestuia, prezent la intalnirea cu directorul de la „Patrimoniu Est”, ar fi filmat toata intamplarea, iar inregistrarea ar fi ajuns si la fostul primar Nicolae Robu.

„N-am avut taria sa ma uit la o inregistrare in care se faceau niste interventii pe un mort. Nu-i treaba mea… Mai multe nu va adaug, decat ca asa am reactionat, nu pot eu sa urmaresc scene ca cele care au fost pe acea inregistrare”, a spus Nicolae Robu, in 12 octombrie 2020, adaugand ca este adeptul tratarii lucrurilor cu discretie, nu cu scandaluri publice.

“Pot sa spun doar ca am avut niste sesizari ca domnul Ravasila ar fi facut lucruri ilegale. Pe cale de consecinta, i-am ridicat dreptul de semnătura, am dispus o misiune de cercetare la Corpul primarului de control si antifrauda. Evident, fac tot ce imi cere legea să fac. Aici ma opresc, nu e rolul meu sa vorbesc”, a mai spus primarul de la acea vreme.

Asadar, edilul i-a retras lui Florin Ravasila dreptul la semnatura si a sesizat organele de ancheta, insa, cum o mita de 40.000 de euro nu se compara cu un sms de asa-zis santaj, ca in cazul lui Ionut Nasleu, acesta nu prea a fost deranjat.

Dimpotriva, este mutat la cerere unde doreste muschiul lui… Explicatia acestei pasivitati a procurorilor, in cazul in care acea inregistrare edificatoare chiar exista, poate fi explicata si la o simpla trecere in revista a fotografiilor postate de Ravasila pe Facebook, printre care si cateva in compania presedintelui Klaus Iohannis.

“Simona Mihaiela Balan este, incepand de saptamana aceasta, noul director interimar al Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse I Est in cadrul Primariei Timisoara, dupa demisia lui Florin Ravasila. Doamna Balan lucreaza in PMT din 1987, ocupandu-se de activitatea de administrare a locuintelor.

Aceasta activitate a fost preluata de PMT in 1999, anterior fiind o structura externalizata catre fostele URBIS, ADP si ICRAL. Doamna Balan are, asadar, o experienta vasta in ceea ce inseamna patrimoniul Timisoarei, iar postul de director interimar vine dupa conducerea Biroului Locuinte din Primaria Timisoara. Sper sa facem echipa buna pentru administrarea unui domeniu greu si cu probleme diverse”, a anuntat, azi, viceprimarul Cosmin Tabara. (G.I.)

Leave a Reply