Procurorul Lucian Papici a decis sa-si puna roba in cui! Fostul nr. 2 din DNA a cerut eliberarea din functie prin pensionare

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va lua in discutie, la sedinta din 20 aprilie, nu mai putin de sapte cereri de pensionare a unor magistrati care au decis sa-si puna roba in cui si sa iasa din sistem.


Printre procurorii care asteapta decizia CSM la cererea de eliberare din functie prin pensionare se afla si Lucian Papici, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, care, dupa un deceniu de activitate la varful DNA, nu a reusit sa se acomodeze la o unitate de parchet judetean, printre dosare care nu reprezinta adevarate provocari profesionale si mediatice.

Lucian Papici a revenit la Timisoara in 31 august 2015, dupa aproape 13 ani petrecuti in structurile de conducere ale DNA. A fost unul dintre cei mai importanti cinci oameni din DNA, seful Sectiei 1 din DNA, coordonand anchetele in cele mai importante dosare de coruptie din ultimii ani, inclusiv in Dosarul Referendumului, in care liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat in prima instanta.

De altfel, plecarea subita a lui Papici din DNA este pusa pe seama “sforilor” trase de Dragnea pe langa mai marii Ministerului Public, in conditiile in care, in ultimii ani, printre dosarele instrumentate de Papici se numara si „Termopanele lui Nastase”, „Caltabosul”, „Voicu – Costiniu”, „Examenele INM” si mai recent “Referendumul”.

De altfel, in cadrul unui interviu pentru o televiziune centrala, in 2013, Lucian Papici se referea la razbunarea lui Dragnea.

“Aparent, așa a rezultat in spatiul public. De altfel, mie mi s-a transmis ceva in sensul asta de catre impricinat, intr-un mod subliminal, onctuos, pe sub mustata. Aflase ca urma sa fiu chemat de Cazanciuc in biroul de la minister si-mi zice: <Domnul Papici, ce parere aveti de Robert?> (chiar asa i-a spus lui Cazanciuc, ca sa arate ce apropiați sunt). Eu, ca sa fiu civilizat, dar si ironic in acelasi timp, ii raspund: <Da, e un om grozav!>. La care Dragnea zice: <Sa stiti ca Robert e un om care chiar se tine de cuvant>”. Ce a vrut sa-mi transmita el in subtext? Ca daca o las moale, as putea sa obtin o alta functie. Or, eu nu pot să fac asa ceva!”, spunea Papici la vremea respectiva. (G.I.)

3 thoughts on “Procurorul Lucian Papici a decis sa-si puna roba in cui! Fostul nr. 2 din DNA a cerut eliberarea din functie prin pensionare

  1. Ma intreb care titlu i s-ar potrivi mai bine lui Lucian “Cum ne-am prefacut ca luptam impotriva coruptiei”. sau “Unii prefera linistea”.

  2. E, nu! Un exemplu, dosarul lui ionac de ce la-i musamalizat? Te-a oprit cineva sa iti faci treaba? Ce resorturi te-au determinat sa mergi pana acolo incat sa produci falsuri pentru care intr-o tara normala mergeai de mult altundeva, nu la pensie. Ce mizerabil de om! Dormi bine noaptea la cati au murit de mana aluia?!

Leave a Reply