Soiul de struguri din care se obtine vinul exclusivist Brunello di Montalcino, aclimatizat si in Timis! Podgoria Domeniile Sera, singura din tara cu o plantatie de Sangiovese Grosso, cu butasi adusi din Italia

Una dintre podgoriile de pe Dealul Silagiului, din Timis, si-a extins, in urma cu cateva zile, plantatia de vita-de-vie din care se obtine unul dintre cele mai renumite vinuri italiene. Peste 300 de butasi din soiul Sangiovese Grosso, din care se produce celebrul Brunello di Montalcino, au fost plantati pe unul dintre terenurile Domeniilor Sera, podgorie apartinand omului de afaceri Eugen Seracin.


Butasii provin chiar din regiunea italiana Toscana si au fost achizitionati, oarecum norocos, de la unul dintre muncitorii agricoli care au participat la intretinerea unei plantatii de struguri Sangiovese.

“Fiecare butas m-a costat cativa euro, nici nu mai conteaza cat, si am cumparat toata marfa care era oferita de unul dintre muncitorii care au participat la intretinerea unei podgorii de Sangiovese. In loc sa o distruga, dupa cum se mentine unicitatea acestui soi, a scos-o la vanzare. De altfel, pe Domeniile Sera, mai avem aproape doua hectare cu struguri Sangiovese, inca din urma cu patru ani.

Deja obtinem vinul Sanguis Jovis, care poate fi considerat omologul din Romania al celebrului vin Brunello di Montalcino, un brand extrem de protejat de catre proprietari. Nu ne puteam permite sa achizitionam o franciza – care, din cate am inteles, costa, pe undeva, pe la 800.000 de euro -, ci incercam sa ne extindem plantatia de Sangiovese”, ne-a declarat Eugen Seracin.

La doar cateva zile de cand au fost plantati in pamantul roditor de pe Dealul Silagiului, pe butasii de Sangiovese au aparut primele frunzulite. In Romania, vinul italian Brunello di Montalcino se comercializeaza la preturi cuprinse intre 180 si 2000 de lei / sticla de 750 ml.

Conform legislatiei italiene a vinurilor, Brunello poate fi comercializat doar la 5 ani de la anul recoltei si doar dupa ce sortimentul este invechit pe o perioadă minima de 2 ani in butoaie din lemn de stejar si 4 luni in sticla. (G.G.)

Leave a Reply