Politistii spagari de la Serviciul Permise si Inmatriculari Timisoara vor fi eliberati din Arestul IPJ Timis! Tribunalul Timis a respins cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare preventiva

Judecatoarea Roates Adriana-Mirela de la Tribunalul Timis a decis, astazi, sa-i elibereze din arestul IPJ Timis pe toti agentii de politie din dosarul spagilor de la Serviciul Permise si Inmatriculari Timisoara.


“Respinge propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis in dosarul cu numarul 774/P/2020. Dispune inlocuirea arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu fata de inculpatii Bacrau Doru Daniel, Beleag Emilia, Blendea Mioara Cosmina, Bordianu Dana Fraguta, Dulgheru Amalia Bianca, Felciuc Cristian, Jurca Adina Luminita, Mate Zoltan Ioan si Rosca Stefan pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data ramanerii definitive”, se mentioneaza in Incheierea – masuri preventive (faza de UP) 117/2021 pronuntata, astazi, in camera de consiliu a Tribunalului Timis.

Masura inlocuirii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru cei 9 inculpati acuzati de luare de mita in forma continuata nu este definitiva, ci poate fi contestata de procurori in 48 de zile de la comunicare. In cazul in care si Curtea de Apel Timisoara va confirma hotararea judecatoarei Roates Adriana-Mirela, de la Tribunalul Timis, cei 9 inculpati vor fi trimisi acasa in data de 14 iulie.

Printre obligatiile impuse agentilor de politie, daca vor scapa de mandatele de arestare preventiva, se numara interdictia de a parasi domiciliul, prezenta in fata organului judiciar sau a judecatorului ori de cate ori sunt chemati si interdictia de a comunica intre ei.

In cazul incalcarii acestor obligatii, masura arestului la domiciliu poate fi inlocuita cu masura arestarii preventive. (G.I.)

One thought on “Politistii spagari de la Serviciul Permise si Inmatriculari Timisoara vor fi eliberati din Arestul IPJ Timis! Tribunalul Timis a respins cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare preventiva

  1. Trebuie trimisi din nou la munca sint ,, nevinovati ,, si sefii lor la fel si ei sint tot nevinovati.
    Nu au stiut nimic.
    Asa sefi sint subalterni fac si desfac si sefii nu stiu nimic.
    Este destul de interesant.

Leave a Reply