Ministrul Investitiilor a felicitat Primaria Timisoara pentru curajul de a depune proiecte in valoare totala de peste 1 miliard de euro. “Suntem aproape siguri ca proiectele prezentate vor fi finantate prin PNRR”

Aflat, astazi, la Timisoara, intr-o vizita de lucru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene a fost primit de primarul Timisoarei, Dominic Fritz, pentru a discuta despre stadiul proiectelor implementate cu fonduri europene si finantarea proiectelor Timisoarei prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).


Primaria Timisoara a transmis un numar de 45 de fise de proiect, in valoare totala de peste 1 miliard de euro, pentru a fi finantate prin PNRR.

“Am avut o intalnire foarte productiva in primarie, in care am discutat si despre proiectele in derulare, dar mai ales despre PNRR, despre marele Plan de Redresare si  Rezilienta de care o sa profitam si noi, bineinteles, in Timisoara si am discutat si niste proiecte concrete”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timisoarei.

Intre ora 12,15 si ora 12,40, demnitarul a vizitat locatia viitoarei Maternitati municipale de pe strada Macilor, insotit de edilul Dominic Fritz, de viceprimarul Ruben Latcau si de Cristian Mos, vicepresedintele Consiliului Judetean Timis.

Impreuna cu acestia, la ora 12,45, a fost pe santierul de reabilitare a liniilor de tramvai de pe Calea Bogdanestilor, la intersectia cu Bulevardul Cetatii, unde se lucreaza la din greu.

Noua cladire, in regim de inaltime S+Ds+P+4E+E5R, va avea o suprafata construita desfasurata de 28.357 mp (fata de cele 2 cladiri actuale care au impreuna o suprafata desfasurata de 6.620 mp), spatii verzi amenajate pe 2.000 mp, platforme, alei si parcare pe 2.144 mp. Numarul de paturi va fi de 236. Valoarea investitiei: 356.874.114 lei, respectiv 73.188.432 euro. Esalonare: 2022 – 35% din constructie, 2023 – 40% din constructie, 2024 – 25% din constructie, trasee, utilitati, instalatii, interioare etc., 2025 – mobilare, utilare, dotare si instalare echipamente medicale.

Lucrarile vizeaza si modernizarea tramelor stradale. “Transportul electric este viitorul, ca vorbim de tramvai, de cale ferata sau autoturism. PNRR-ul Romaniei are investitii semnificative si m-as bucura ca Timisoara – care, pe vremuri, a fost printre primele orase din Europa care au mers in directia aceasta – sa fie printre primele orase din Romania care are o mare parte a transportului in comun verde.

Va indemn, aici, domnule primar, sa acordati atentie si la partea de infrastructura pentru masinile electrice.

Incepe sa explodeze si in Romania vanzarea lor, prin PNRR pregatim infrastructura necesara, vorbim de 20.000 de statii de incarcare, la nivel national, si de un buget de 180 de milioane de euro, bani care vor fi derulati prin acest fond verde care va fi pus la dispozitia primariilor.

Alte asteptari sunt la partea de deseuri atat prin PNRR, cat si prin programul operational de dezvoltare durabila. Vom canaliza investitiile pe colectare selectiva, astfel incat sa nu mai vorbim atat de mult de gropi.

Este un cosmar la nivel national. Sunt judete precum Caras-Severin, Arad, care au prin PNRR proiecte majore, proiect operational rutier – drumuri europene, deci merge ca absorbtie si in directia potrivita.

Pe absorbtie au intrat 830 milioane de euro, iar din PNRR refinantarea va intra in noiembrie, vorbim de noua miliarde, la cererea primariilor. Noi, ca tara, avem ceva probleme…”, a afirmat ministrul Ghinea (USR PLUS), dar, intr-o nota de optimism a felicitat Primaria Timisoara pentru “curajul” demararii proiectelor.

Pe langa infrastructura verde, Traseul Revolutiei a fost, de asemenea, declarat de interes prin aceasta finantare, ministrul Cristian Ghinea mentionand ca, personal, a adus argumente in favoarea acestui proiect, in fata Comisiei Europene.

“Vreau sa vin peste cativa ani sa inauguram Traseul Revolutiei, suntem aproape siguri ca va fi finantat din PNRR, 70 de milioane de euro, maternitatea, nu avem indoiala, traseul pentru biciclete. In privinta maternitatii, clauza va fi un aviz formal pana cand PNRR va fi gata, saptamana viitoare vor avea acordul meu”, a mai adaugat ministrul Investitiilor.

La randul sau, primarul Timisoarei, Dominic Fritz, a precizat: “Pregatim licitatia, cand vom avea vestea ca va fi finantat prin PNRR, vom demara. Planul ar fi ca pana in 2024 sa fie gata cladire, apoi dotarile vor fi realizate pana in 2025.

Pentru absorbtia de fonduri europene ne bazam pe trei paliere: absorbim banii pentru contractele incheiate; pregatim toate proiectele ce sunt, deja, in derulare; pregatim proiecte noi – de exemplu, Traseul Revolutiei – de regenerare urbana.”

Podul Solventul, Cetatii, Vidrighin sunt alte proiecte avansate pentru care se asteapta finantare pentru executie. Ca si criteriu pentru fondurile europene alocate tarilor membre, respectiv primariilor, ministrul Investitiilor a mai atentionat: “La fondurile PNRR, logica este: cine este pregatit cu infrastructura”.

Cladirile verzi de locuinte sunt, de asemenea, prevazute, conform cerintelor UE: “Nu stiu in momentul asta cat se va concretiza, dar 1000 de cladiri sunt prevazute pentru renovare, iar alte o mie de locuinte vor fi construite”, a spus ministrul Investitiilor, Cristian Ghinea. Acesta va merge, maine, in judetul Caras-Severin. (L.K.)

Leave a Reply