VIDEO Cel mai mare depozit de articole pirotehnice din Romania, aflat langa Timisoara, monitorizat non-stop de echipaje de politie. „Vom face plangeri penale!”

Cel mai mare depozit de articole pirotehnice din Romania, aflat in localitatea Sacalaz, langa Timisoara, a devenit obiectivul cel mai pazit din judet. Din dispozitia chestorului Alin Petecel, inspectorul sef al IPJ Timis, nu mai putin de patru echipaje de politie monitorizeaza in permanenta zona, verificand orice transport care iese pe poarta depozitului.


„Agentii de la Ordine Publica, trimisi sa ne monitorizeze activitatea, stau cu motoarele pornite, pentru a se incalzi. Pe cei care stau chiar in poarta depozitului i-am intrebat ce cauta si daca nu vor o cafea fierbinte. Mi-au spus ca au ordine sa opreasca orice autovehicul iese pe poarta societatii Fire Show.

Le vom face plangeri penale pentru abuz in serviciu, pentru ca se incalca prezumtia de legalitate. Toata marfa este detinuta cu acte, nu exista vanzari la negru. Este un abuz al conducerii IPJ Timis, o incercare de intimidare a clientilor societatii noastre, acum, in prega de sarbatori, cand avem cele mai importante vanzari de peste an”, ne-a declarat Dan Pintilie (foto 2), proprietarul Fire Show Sacalaz, care se confrunta cu asemenea actiuni de hartuire la fiecare final de an.

In decembrie 2020, jandarmii i-au sechestrat un microbuz care transporta obiecte pirotehnice in valoare de aproape 50.000 de euro. Parchetul Militar a anulat procesul verbal de confiscare, iar impotriva jandarmilor care au savarsit abuzul s-au formulat plangeri penale. Deocamdata, conducerea IPJ Timis a refuzat sa faca vreun comentariu vizavi de monitorizarea stricta a depozitului de la Sacalaz.

O explicatie ar putea fi regasita intr-un comunicat al Politiei Romane, care a prezentat un bilant al actiunii ”Foc de artificii” declansata in urma cu o luna. Astfel, au fost deschise peste 440 de dosare penale, in care sunt cercetate 532 de persoane. Au fost constate 523 de infractiuni si au fost aplicate 137 amenzi, in valoare totala de 127.650 de lei. De asemenea, au fost confiscate 44 de tone de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 si P, in valoare de peste 1.400.000 de lei.

Pana in prezent, au fost verificate 466 de persoane fizice si juridice autorizate, fiind efectuate 1.624 de actiuni in complexuri, piete si alte obiective. Pe timpul desfasurarii actiunilor, au fost identificate 466 persoane fizice si juridice neautorizate, precizeaza IGPR. In cadrul actiunilor, politistii coopereaza cu specialisti din cadrul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Munca si Ministerului Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare Fiscala. (Vlad Enciu)

Leave a Reply