De frica razboiului din Ucraina, un galatean a inceput sa poarte o vesta antiglont. “Lumea a luat-o razna rau!”

Tensiunile dintre Rusia si Ucraina l-au afectat foarte mult pe un galatean de 48 de ani. El a ajuns zilele trecute la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Galati, cu o problema medicala, iar personalul medical a descoperit ca poarta o vesta antiglont, relateaza Europa FM.


Cand a fost intrebat de ce o poarta, el a spus ca din cauza tensiunilor din Ucraina, ca se teme de un conflict armat care ar putea incepe in Ucraina si ca a decis sa se protejeze in acest fel.

Barbatul le-a mai spus cadrelor medicale ca vesta a primit-o de la un club de airsoft unde este membru. Intr-un final a fost consultat de un medic urolog si a plecat acasa cu reteta pentru medicamente.

Intamplarea a fost povestita de medicul chirurg Paul Ichim, pe pagina sa de Facebook.

„Pe undeva, lumea a luat-o razna rau. Daca un barbat a venit la urgente sa se consulte, cu vesta antiglont pe el, pentru ca nu stie cand incepe razbelul si vrea sa fie protejat, ce mai vreti?”, a scris medicul galatean. (I.P.)

Sursa foto: arhiva




Leave a Reply