Cannabis pe bani europeni! Un agricultor din vestul tarii a accesat 40.000 pentru o ferma de legume, dar i-a investit intr-o cultura de cannabis

Destinatie halucinanta gasita de un fermier din Bihor pentru fondurile europene pe care le-a primit pentru a-si face o ferma de legume. Barbatul a luat 40.000 de euro, dar in loc de ardei si castraveti i-a investit intr-o cultura de cannabis.


Tanarul fermier, care este inginer agronom de profesie, a beneficiat de bani europeni pentru o ferma de legume in localitatea Ineu, din judetul Bihor.

In 2015, tanarului i s-a aprobat suma de 40 de mii de euro. A primit 30.000 euro, ca prima transa, ca sa cumpere utilaje aferente cultivarii de leguminoase, si urma sa primeasca si restul de 10.000 euro daca isi ducea la indeplinire clauzele asumate prin contract, scrie Digi24.

Barbatul a investit banii intr-o cultura de canabis, fiind condamnat de Curtea de Apel Oradea, pe 18 februarie 2022, definitiv, la un 1 si sase luni de inchisoare. A fost dat si in urmarire generala deoarece, intre timp, s-a facut nevazut.

Fermierul avea corturi speciale in care crestea 42 de plante, dintre care 22 ajuns la maturitate si avand o inaltime de circa 85 cm, de pe care au strans peste 1,7 kilograme de muguri. Barbatul avea toata aparatura necesara infiintarii culturii: lampi LED, ventilatoare, filtre, fertilizatoare, transformatoare electrice tip balast, cantar de precizie, un aparat de maruntit si nu era la prima fapta.

In 2020, Curtea de Apel Oradea il condamnase la 150 zile-amenda tot pentru „gradinarit”, fapta vizand o cultura de cannabis descoperita pe 13 iunie 2017, tot la Ineu.

Politistii Antidrog i-au confiscat si atunci, „logistica” – doua corturi, trei lampi, transformator, ghivece, pastile pentru germinare, termometre de perete, ventilator electric – insa el si-a cumparat alta si a luat-o de la capat. (V.E.)

Leave a Reply