FLAGRANT. Vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Cristinel Cretu, saltat de procurorii DNA in timp ce primea o spaga de 40.000 de euro

Silviu-Cristinel Cretu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Suceava, este urmarit penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care este acuzat de luare de mita si trafic de influenta, a informat, luni, DNA. El a fost prins in flagrant in timp ce primea 40.000 de euro mita de la un om de afaceri. Potrivit ziarului Monitorul de Suceava, ar fi vorba despre omul de afaceri Vasile Ioan Ripan.


Recent, omul de afaceri a reziliat contracul pe care il avea cu CJ Suceava pentru modernizarea a doua mari portiuni de drum judetean intre Suceava si Iasi, spunand ca nu mai poate lucra in conditiile financiare de la semnare, din cauza exploziei preturilor.

In aceste conditii, presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, prin adjunctul sau, Silviu Cristinel Cretu, i-a executat omului de afaceri scrisorile de garantie in valoare de 6 milioane de euro, gest care era cat pe aici sa-i distruga lui Ripan compania. Tocmai de aceea, Vasile Ioan Ripan ar fi facut denuntul la DNA Cluj, pentru a trece peste protectia de care ar fi beneficiat omul lui Flutur din partea procurorilor anticoruptie din Suceava.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea, in continuare, a urmaririi penale fata de Silviu-Cristinel Cretu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Suceava, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si trafic de influenta.

Procurorii anticoruptie noteaza in ordonanta ca, la inceputul lunii decembrie 2020, Silviu-Cristinel Cretu ar fi acceptat si primit, de la administratorul unei societati comerciale, suma de 40.000 euro, lasandu-l sa creada ca va interveni pe langa persoanele din cadrul Consiliului Judetean Suceava cu atributii de decizie in derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel incat derularea unui contract incheiat de institutie cu firma administratorului sa decurga in bune conditii, iar platile sa fie facute la timp.

Ulterior, spun anchetatorii, in perioada 16 – 29 martie, Cretu, in legatura cu un alt contract de intretinere a drumurilor judetene pentru care avea atributii de verificare, i-ar fi pretins aceluiasi om de afaceri o alta suma de 40.000 euro, pentru desfasurarea fara impedimente a contractului incheiat de firma acestuia cu Consiliul Judetean Suceava.

„In acest context, luni, suspectul Silviu-Cristinel Cretu ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mita, suma de 40.000 euro, moment in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante in interiorul cladirii CJ Suceava”, arata DNA. (V.E.)

Leave a Reply