Arhitectul care s-a ocupat de renovarea sediului Colegiului Medicilor Timis, audiat ca martor in procesul doctoritei Cristina Papusoiu cu firma de constructii care i-a modernizat casa

Scandalul renovarii si extinderii casei din Lugoj apartinand medicului de familie Cristina Papusoiu, care a fost actionata in judecata de constructor pentru a achita facturi de aproape 80.000 de euro, l-a adus la bara si pe arhitectul timisorean Doru Covrig, in calitate de martor al apararii, in conditiile in care este autorul proiectului care a stat la baza lucrarilor executate de firma Goya Development.


Inca de la inceputul depozitiei sale, Doru Covrig a precizat ca a executat proiectul de extindere a constructiei vechi si de schimbare a tiglei vechi cu alta noua, pro bono, fara sa primeasca niciun ban, la rugamintea doctoritei Cristina Papusoiu, pe care a cunoscut-o in vremea cand se ocupa de renovarea sediului Colegiului Medicilor din Timis. Nu a negat ca este in relatii de prietenie cu Lazar Fulger, presedintele Colegiului Medicilor Timis, fara a puncta faptul ca ar fi ajutat-o pe doctorita din Lugoj in baza acestei prietenii asumate.

“M-a rugat sa-i fac un proiect pentru extinderea unei camere in curtea pe care o avea si inlocuirea tiglei de pe acoperis. Proiectul nu l-am facturat, l-am facut pro bono, nu a fost complicat, nu mi-am permis sa cer bani, avand in vedere legaturile de prietenie. La fata locului au fost diferite persoane care au lucrat. Din cate stiu, lucrarile au fost facute in regie proprie, chiar si eu am trimis doi oameni care au ajutat. Pe timpul realizarii acestei constructii, au venit mai multe persoane private si, evident, au venit si alte materiale. De pe alte santiere, din Timisoara, nu eu le-am comandat. In prezenta mea s-au adus materiale si doamna Papusoiu le platea”, isi aminteste Doru Covrig, care spune ca, la un moment dat, lucrarea s-a oprit pentru o perioada de timp.

Motivul acestei sincope in realizarea constructiei dezvaluie, de fapt, ca lucrarile erau executate de Goya Development si nu de meseriasi luati de pe strada.

“A avut loc o discutie, in prezenta doamnei doctor si a doamnei Goia, cand s-au achitat niste bani”, mentioneaza arhitectul, nestiind sa spuna cati bani si cine i-a incasat. De altfel, intr-un alt dosar din acest litigiu comercial, Cristina Papusoiu sustine ca a achitat 20.000 patronului firmei Goya Development, insa aceasta “proba” a fost infirmata, rapid, cu datele din pasaportul constructorului, care a demonstrat ca in acea perioada nu se afla in tara.

Totusi, arhitectul Covrig mentioneaza aceasta plata partiala, de care doar a auzit. Totusi, pentru ca se afla sub juramant, arhitectul a recunoscut ca o parte din lucrari au fost efectuate de firma Goya Development.

De altfel, la o intrebare din partea avocatului firmei de constructii, n-a avut incotro si a spus ca proiectul lucrarii, dupa ce a fost finalizat, l-a trimis la Goya Development. Iarasi, un element important care poate certifica faptul ca revovarea casei de la Lugoj a fost executata de firma din Timisoara si nu de oameni luati de pe strada. Nu si-a adus aminte cine a adus tigla si cheresteaua, care erau in curte cand a descins la casa in constructie, insa stie ca o usa albastra, care da inspre curte, a fost montata de firma din Timisoara.

“Am vazut o usa albastra, la iesirea din casa, pe terasa. Nu am proiectat-o eu, nu am solicitat-o eu, pentru ca nu se potrivea cu nimic de acolo”.

Tot pro bono a participat la aceasta constructie si inginerul Nicolae Popa, tovaras de concediu cu presedintele Colegiului Medicilor Timis, Lazar Fulger (foto 2). Audiat ca martor al apararii, acesta a explicat ca a ajutat-o pe Cristina Papusoiu pentru ca fiul sau a fost coleg de facultate cu doctorita si ca nu au fost probleme de bani.

“Pe santier era domnul Goia, el era acolo, iar in ceea ce priveste aprovizionarea cu materiale, ma gandesc ca a fost facuta de constructor sau de beneficiar”, a declarat Nicolae Popa.

De altfel, dupa audierea celor doi martori ai apararii, se poate deduce ca Cristina Papusoiu a beneficiat de multe ajutoare, lucrari pro bono, ceea ce contureaza ideea ca nu era obisnuita sa-i plateasca pe prietenii si colaboratorii sefului medicilor din Timis, Lazar Fulger. Iar, la vremea respectiva, patronul de la Goya Development era asociat in firma Lago Residence exact cu generosul Lazar Fulger.

Dupa mai multe insistente, medicul de familie Cristina Papusoiu a acceptat sa ne dea o scurta declaratie, vizavi de acest litigiu. “Pentru orice informatii legate de procesul cu firma de constructii, va rog sa contactati avocatul care ma reprezinta! Multumesc!” (G.I.)

Leave a Reply