Puls VALUTAR. Leul s-a apreciat fata de principalele valute, dupa ce Ministerul de Finante a iesit „la imprumutat” pe pietele extrene

Leul a reusit, miercuri, sa castige teren in fata principalelor monede, iar indicele ROBOR la 12 luni a depasit pragul psihologic de 6%. Transferurile din piata valutara se realizau in culoarul 4,945 – 4,95 lei/euro, iar cursul monedei unice a alunecat de la 4,9477 la 4,9472 lei.


Evolutia poate fi pusa pe seama faptului ca piata astepta rezultatul iesirii Ministerului de Finante pe pietele externe, de unde doreste sa se imprumute in dolari pe scadente de 5 ani, respectiv 12 ani.

Piata monetara isi continua raliul ascendent, iar indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a urcat de la 5,54 la 5,57%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,75 de la 5,80%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 5,99 la 6,03%.

Marcarile de profit, dupa raliul apreciativ al dolarului din ultimele sase saptamani, s-au reflectat in tranzactionarea euro intre 1,0495 si 1,0564 dolari, iar cursul monedei americane a scazut de la 4,7247 la 4,7020 lei.

Jerome Powell, presedintele Rezervei Federale, a afirmat intr-un interviu ca va fi continuat procesul de inasprire a politicii monetare si ca vor urma noi majorari ale dobanzii de referinta cu scopul de a stopa cresterea preturilor, masuri care vor stimula cererea de moneda americana si de apreciere a ei.

Cursul francului elvetian a scazut de la 4,7380 la 4,7195 lei.

Lira sterlina s-a depreciat fata de euro, iar cursul ei a coborat de la 5,8810 la 5,8347 lei, dupa ce s-a anuntat cresterea inflatiei din Regatul Unit, in luna aprilie, la 9%, de la 7%, in martie. Banca Angliei estimeaza o crestere a preturilor in acest an la 10%, motiv pentru a creste, la inceputul acestei luni, dobanda de politica monetara la 1%, maxim al ultimilor 13 ani.

Deprecierea monedei americane si pasul inapoi facut de metalul galben la 1.809 – 1.820 dolari/uncie, au dus la scaderea pretului gramului de aur de la 277,4951 la 275,0113 lei.

In regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 385,28 forinti/euro, iar a celei poloneze la 4,6528 zloti/euro.

Bitcoin scadea usor la 29.670 – 30.680 dolari, semn ca increderea pietei in monede digitale se mentine la valori minime. Ether fluctua in culoarul 2.018 – 2.108 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply