Un medic infectionist din Radauti va fi cercetat disciplinar, dupa ce a lansat stirea falsa ca a descoperit primul caz de variola maimutei din Romania

Medicul infectionist Andi Agrosoaie de la Spitalul Municipal Radauti risca sa fie sanctionat, dupa ce a anuntat Ministerul Sanatatii ca, la unitatea spitaliceasca unde-si desfasoara activitatea, ar fi descoperit o pacienta suspecta de variola maimutei.


Mai mult, fara a anunta conducerea unitatii sau macar pe seful Sectiei de Boli Infectioase, acesta a postat fotografii cu pacienta in varsta de 49 de ani pe mai multe retele de socializare, anuntand ca primul caz de variola din Romania a fost identificat la Spitalul Municipal Radauti.

Managerul spitalului din Radauti si conducerea DSP Suceava au infirmat veridicitatea informatiilor facute publice de medicul Andi Agrosoaie si vor declansa o ancheta.

”Conducerea Spitalului Municipal Radauti infirma zvonul lansat de catre doctorul Agrosoaie privind suspiciunea de primul caz din Romania de Variola Maimutei. Seful sectiei Infectioase, medic primar Angelica Popescu, a confirmat ca pacientul are simptomele de varicela si ca alarma este falsa. Mai mult, pacientul provine dintr-o familie in care au fost mai multe cazuri de varicela in ultima perioada”, a declarat Dan Vatra, managerul spitalului radautean.

Si conducerea Directiei de Sanatate Publica a anuntat ca diagnosticul pus de medicul Agrosoaie nu este real si doar induce panica in randul populatiei.

Contrar informatiilor aparute in mediul online cu privire la un posibil caz de variola la Spitalul Municipal din Radauti, DSP Suceava  infirma aceasta suspiciune. Pe raza judetului Suceava nu a fost inregistrat niciun caz de variola a maimutei sau vreo suspiciune de imbolnavire. Cazul de la Radauti este, din punct de vedere clinic si epidemiologic, al unei paciente de 49 de ani cu varicela, infectata dupa contactul cu copiii, membri de familie, care au avut acesta boala, conform sefului sectie de Boli Infectioase de la spitalul din localitate, medicul Angelica Popescu.

Principalul mod in care poate fi raspandita boala este in timpul contactului fizic apropiat si prelungit cu o persoana care are variola maimutei. Nu exista elemente care sa sugereze in vreun fel posibilitatea infectarii pacientei din Radauti cu virusul variolei maimutei”, a transmis Olivia Ioana Vlad, director general al DSP Suceava.

Luni dimineata, atat conducerea DSP, cat si conducerea unitatii spitalicesti vor incepe o ancheta interna, deoarece medicul Agrosoaie nu este la prima abatere, acesta lansand in mai multe randuri tot felul de diagnostice alarmiste. Mentionam ca in timpul pandemiei de coronavirus, acesta a solicitat conducerii de la acea vreme a spitalului concediu de paternitate, aproape blocand activitatea sectiei de Boli Infectioase in perioada de criza. (Gabriela Gaspar)

Sursa: obiectiv de suceava

Leave a Reply