Aproape 1 milion de euro pentru “memorarea” publica a Traseului Revolutiei din 1989, de la Timisoara! Interventii punctuale in toate locurile fierbinti ale acelor zile

A fost semnat, in urma finalizarii licitatiei, contractul de proiectare pentru intocmirea documentatiei obiectivului de investitie „Timisoara Capitala Europeana a Culturii: Memorialul Revolutiei – decembrie 1989”. Documentatia va cuprinde si elaborarea conceptului curatorial si memorial pentru definirea traseului Revolutiei din 1989 in Timisoara.


Revolutia din 1989 este unul dintre evenimentele marcante ale istoriei Timisoarei, iar proiectul vizeaza transformarea spatiului public intr-un mediu care sa evoce momentele respective si sa pastreze vie memoria acelor zile.

Infrastructura spatiului public din zonele marcante ale Revolutiei are nevoie de modernizare si de un mod de a marca evenimentele Revolutiei, ca parte a experientei de zi cu zi a orasului, respectiv a Capitalei Culturale 2023.

In acest context, proiectul are ca scop regandirea modului in care sunt reflectate evenimenele in spatiul public, iar acest traseu va fi valorificat prin reamenajarea spatiilor publice, a locurilor „fierbinti” ale acelor zile: Piata Maria, Podul Traian, Piata Victoriei, Piata Libertatii, Piata Sfantul Gheorghe, zona Consiliul Judetean Timis, zona Baile Neptun, Cimitirul Eroilor, Calea Martirilor.

Obiective generale: comemorarea durabila a evenimentelor; interpretarea in context contemporan si prin experienta directa, construirea unui context urban care sa dea prilejul de a reflecta si pastra aceasta experienta din decembrie 1989 a Timisoarei.

Obiective specifice:

  • Crearea unui traseu coerent vizual, mediatic, tematic si conceptual care leaga punctele marcante ale Revolutiei din decembrie 1989;
  • Realizarea unor puncte marcante in spatiul public prin materialitate si tehnologie care sa reflecte memoria Revolutiei din decembrie 1989 din Timisoara;
  • Imbunatatirea calitatii punctuale a spatiului public (Piata Maria/Resedinta Pastorului Lázslo Tokés, Consiliul Judetean/fost sediu PCR);
  • Integrarea unei infrastructuri de tip Internet of Things si media (Augmented Reality, Virtual Reality, New Media Art) care sa permita o experienta senzoriala si emotionala a locului.

Proiectul are in vedere interventii punctuale pe domeniul public, care impreuna formeaza Memorialul (Traseul) Revolutiei din decembrie 1989. De asemenea, vor fi promovate solutii de amenajare arhitecturala si peisagera integrate.

Proiectul prevede si modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spatiul pentru toate categoriile de utilizatori pietonali, prin iluminat public diferentiat, marcaj si alte elemente. Caracterul locului va fi conservat si valorificat, iar pentru doua zone (Piata Maria si Consiliul Judetean) vor fi realizate studii de iluminat public complete si vor fi propuse solutii de iluminat ambiental. Tehnologia trece in prim-plan prin acest proiect.

Traseul Revolutiei are o valoare estimata la aproape 4,3 milioane de euro. Valoarea serviciilor de proiectare (faza DALI) in vederea realizarii obiectivului de investitii este de 665.575 lei (fara TVA), iar durata este de 21 de luni. Executant: Q-Group Proiect SRL. (Primaria Timisoara – Serviciul Comunicare)

Leave a Reply