Analiza VALUTARA. Tendinta de intarire a leului, si azi, cand piata locala a fost inchisa cu ocazia Adormirii Maicii Domnului

Moneda nationala s-a apreciat fata de cea unica, iar cursul a coborat, vineri, la 4,8909 lei/euro, o medie mai mica, de 4,8869 lei, fiind stabilita in 26 martie 2021.


Tendinta de intarire a leului se manifesta si luni, cand piata locala a fost inchisa cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. La jumatatea zilei, cotatia a coborat pe pietele internationale pana la 4,85 lei, nivel comparabil cu cel inregistrat in septembrie 2020.

Situatia actuala este una tranzitorie si ea se va modifica in urmatoarele saptamani. Pentru acest an Comisia National de Prognoza estimeaza o medie de 4,95 lei/euro. In schimb, ultimul sondaj CFA Romania anticipeaza o valoare medie pentru orizontul de sase luni de 5,0291 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni o valoare de 5,1165 lei/euro.

Prognoza de vara a CNP estimeaza pentru acest an o crestere a PIB de 3,5%, fata de un avans de 2,9% anticipat in prognoza de primavara. Pentru anul viitor se estimeaza o incetinire a economiei, prognoza coborand de la 4,4% in primavara la 3,7%. O franare a PIB se contureaza si pentru 2024 si 2025.

Tendinta descendenta este cauzata, pe langa anticipatiile inflationiste la nivel global si razboiul din Ucraina, si de conturarea unei noi ordini economice mondiale dar si de intreruperile in lanturile de aprovizionare, provocate de incetinirea economiei chineze, care are efecte si la nivelul zonei euro, unde cresterea PIB a alunecat pentru anul viitor de la 2,3 la 1,4%.

„Saritul peste cal” al indicilor ROBOR, observat de guvernatorul BNR, a adus o scadere in ultimele trei zile. Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut vineri la 7,98%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat la 8,13% iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a alunecat la 8,27%.

Posibilitatea ca economia zonei euro sa intre in recesiune ar putea impune BCE sa intrerupa ciclul de crestere a dobanzii cheie, chiar daca inflatia a urcat in iulie la 8,9%. Tendinta s-ar putea amplifica in conditiile in care costului ridicat al gazelor importate din Rusia. In schimb, peste Ocean rata somajului ramane scazuta iar inflatia anuala a decelerat luna trecuta de la 9,1 la 8,5%.

Euro a crescut, joi, la 1,0343 dolari, maxim al ultimei luni, insa a scazut, vineri, la 1,0238 – 1,0328 dolari, tendinta care s-a mentinut si lunea aceasta cand euro a scazut la 1,0187 – 1,0269 dolari. In piata locala, media monedei americane a scazut saptamana trecuta de la 4,8330 la 4,7440 lei.

Cursul francului elvetian a fluctuat intre 5,0290 si 5,0576 lei, cea de vineri fiind stabilita la 5,0380 lei. Lira sterlina a scazut de la 5,8875, inceputul perioadei, la 5,7696 lei, la sfarsitul ei.

Gramul de aur a incheiat saptamana cu un pret de 272,6466 lei. Aurul este foarte sensibil la nivelul dobanzilor din SUA si la evolutia dolarului.

Bitcoin a avut o evolutie ascendenta si a urcat lunea aceasta la 23.912 – 25.203 dolari iar ether s-a apreciat la 1.881 – 2.010 dolari. (R.G.)

NOTA: Analiza cuprinde perioada 8 – 13 august

Leave a Reply