Preotul Visarion Alexa, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dupa ce o enoriasa l-a acuzat ca a agresat-o sexual in timpul sfintei spovedanii

Parintele Visarion Alexa, parohul Bisericii “Pogorarea Sfantului Duh” – Militari, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, rupa ce o femeie l-a acuzat ca ar fi incercat sa o agreseze sexual in timp ce se spovedea.


Potrivit unui comunicat al Politiei Municipiului Bucuresti, politistii de la Sectia 20 Politie au fost sesizati, prin plangere, de catre o femeie, despre faptul ca un barbat, in varsta de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Politistii au demarat de indata investigatiile, iar ulterior banuitul a fost condus la sediul subunitatii pentru audieri.  In baza probatoriului administrat, cel in cauza a fost retinut pe o perioada de 24 de ore, urmand a fi prezentat instantei cu propunere legala de arestare.

Activitatea politistilor a beneficiat de suportul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Romane, precizeaza comunicatul. Cercetarile sunt continuate de politisti din cadrul Sectiei 20 Politie, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 6, sub aspectul savarsirii infractiunii de agresiune sexuala.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, Vasile Banescu, a reactionat la aceste informatii spunand ca nu cunoaste amanunte, dar ca „Arhiepiscopia Bucurestilor va incepe, la randul ei, o ancheta independenta”. El a spus ca vestea este una „absolut socanta”.

Daca acuzatiile aduse preotului mentionat vor fi confirmate de autoritatile judiciare, cazul sau va fi judecat si de autoritatile bisericesti in cadrul Consistoriului bisericesc”, a spus Vasile Banescu, purtatorul de cuvant al Patriarhiei.

„Imediat ce Arhiepiscopia Bucurestilor a aflat de acuzatia fata de parintele Visarion Alexa, s-au inceput demersurile de ancheta interna in acest caz. Pe toata perioada anchetei, Parintele Visarion va fi suspendat din slujirea clericala. Nadajduim sa fie o simpla acuzatie, o neintelegere, fara a avea un fundament real”, a anuntat sambata, la randul sau, preotul Stefan Zara, consilier cultural si pentru comunicatii media al Arhiepiscopiei Bucurestilor.

Mariana Mihai, avocata preotului Visarion Alexa, care a fost retinut pentru agresiune sexuala, sustine ca intre clientul sau si presupusa victima era o relatie de prietenie, iar „incidentul” s-ar fi petrecut in aprilie si nu in biserica. Victima a depus plangerea la politie in iulie, in ultima zi cand putea face acest demers.

„A existat o relatie de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relatia de duhovnic a fost dublata de o relatie de prietenie. Partea vatamata recunoaste acest lucru. Dansa comunica aproape nonstop, noaptea, ziua, cu parintele. Si in aceasta, sa zic asa, relatie, pe fondul acelei prietenii si abordari personale, a intervenit si acest eveniment, incident, din aprilie 2022”, a declarat sambata avocata Mariana Mihai.

Ea a precizat ca relatia dintre preot si enoriasa era strict de prietenie si nu a existat o relatie mai profunda. „Aceste aspecte vor fi analizate de procurori si de organele de ancheta”, a adaugat avocata. (V.E.)

Leave a Reply