Cetateanul austriac care a folosit un pistol Glock pentru a ucide un caine maidanez, intr-o comuna de langa Timisoara, condamnat la inchisoare cu executare

Judecatoarea Lavinia Blandiana Chiriac, de la Judecatoria Timisoara, a emis mandatul de executare a pedepsei pentru barbatul in varsta de 64 de ani care, in 2 ianuarie 2022, a tras cu arma pe strada, inspre o haita de maidanezi din zona Garii Sag, langa Timisoara, un caine fiind chiar omorat.


Este vorba despre un cetatean austriac, fost patron de spalatorie auto in Timisoara, care a fost cercetat penal si trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de nerespectarea regimului armelor si munitiilor, uz de arma fara drept si uciderea animalelor fara drept.

In urma perchezitiilor efectuate la domiciliul vanatorului de maidanezi, operatiune efectuata cu sprijinul luptatorilor Serviciului Actiuni Speciale Timis, oamenii legii au ridicat un pistol Glock 17, calibru 9 mm, o arma de vanatoare si o arma lunga de tir, precum si munitia aferenta acestora, toate detinute ilegal.

“Ordonam arestarea condamnatului si depunerea lui la penitenciar pentru executarea pedepsei de 2 ani si 10 luni de inchisoare. In baza art. 72 Cod penal, deduce din pedepasa aplicata inculpatului durata retinerii pentru 24 de ore, incepand cu data de 15.01.2022, ora 16,50, pana la 16.01.2022, ora 16,50.

La expirarea pedepsei de executat, condamnatul va fi pus in libertate, daca nu va fi retinut pentru alte fapte. Condamnatul nu are antecedente penale”, se mentioneaza in mandatul de executare a pedepsei emis in baza sentinte definitive de condamnare la inchisoare.

Conform motivarii sentintei pronuntate de Judecatoria Timisoara si ramasa definitva la Tribunalul Timis, in data de 02.01.2022, in jurul orei 18,49, in timp ce se afla in sala veche de asteptare a statiei CFR Timiseni, din localitatea Sag, inculpatul a executat mai multe focuri de arma, folosind pistolul marca Glock 17, calibrul 9 mm, provocand cu intentie uciderea unui caine fara stapan.

De mentionat ca armele ridicate de oamenii legii de la cetateanul austriac sunt detinute legal in Austria, insa barbatul a omis sa le inregistreze in momentul in care le-a introdus in Romania. (G.I.)

One thought on “Cetateanul austriac care a folosit un pistol Glock pentru a ucide un caine maidanez, intr-o comuna de langa Timisoara, condamnat la inchisoare cu executare

  1. Mai bine ar fi tras în gasca de pungasi care au furat tot poporul român si ar fi avut o pedeapsā asemānātoare cu mai multe aplauze si felicitāri din partea populatiei. Cei care au tras cu armament 7.62mm si 14mm din 17 Decembrie 89 si pânā în dimineata lui 22 Decembrie 1989 nu au fost niciodatā perchezitionati, arestati sau pur si simplu convocati de vreun tribunal. Sunt supravietuitorul noptii de 21-22 Decembrie 1989. Democratiea originalā a ascuns aceastā perioadā unde au fost adevāratele asasinate. Alexandru VOICU din exil.

Leave a Reply