Cel mai cautat hot din Suceava, capturat de politisti. Juravle Andrei Alexandru a spart zeci de case, baruri si magazine, de unde a furat bunuri de peste 500.000 de euro

Politistii din cadrul IPJ Suceava, coordonati de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti, au reusit sa il captureze si sa il aduca in tara pe unul din cei mai cautati hoti din judetul Suceava, din anul 2022. Este vorba despre un barbat de 35 de ani, din Brodina, localitate aflata la granita cu Ucraina, acuzat ca ar fi participat la numeroase furturi in localitati din nordul judetului Suceava.


In cursul zilei de sambata, Juravle Andrei Alexandru a fost prezentat Judecatoriei Radauti, care a confirmat mandatul de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Prejudiciul total al faptelor de furt savarsite de catre barbatul de 35 de ani sau in care este banuit de implicare, in complicitate cu alti autori, in ultima perioada, este estimat la peste 500.000 de euro.

Cu ocazia activitatilor desfasurate, la domiciliile persoanelor vizate, respectiv gruparea infractionala din care facea parte si barbatul de 35 de ani din comuna Brodina, au fost identificate si ridicate sume mari de bani in numerar (aproximativ 70.000 euro si peste 120.000 lei), circa 300 litri de motorina, dispozitive special modificate pentru scoaterea combustibilului din rezervoare, precum si scule electrice provenite din savarsirea de furturi si alte bunuri care intereseaza cauzele (bani, vehicule si bunuri in valoare de cca. 150.000 euro).

Totodata au fost ridicate in vederea indisponibilizarii 4 autoturisme si o autoutilitara, apartinand membrilor gruparii si folosite la savarsirea infractiunilor.

Cercetarile in acest caz sunt continuate de catre politisti sub coordonarea directa a procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti, pentru stabilirea si probarea intregii activitati infractionale. (V.E.)

Leave a Reply