A intrat cu Mercedesul in vitrina unei benzinarii din Arad. Un sofer a incurcat vitezele bolidului de lux si a cuplat marsarierul, in loc de mersul inainte

Un sofer de Mercedes a intrat cu bolidul in magazinul unei benzinarii din Arad. Accidentul a avut loc in jurul orei 11,30, intr-o statie PECO de pe raza municipiului Arad.


Din primele cercetari, s-a stabilit ca un barbat de 53 de ani, din judetul Valcea, in timp ce efectua o manevra de mers inapoi, a intrat in coliziune cu geamul magazinului statiei PECO. 

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat ca barbatul nu era sub influenta alcoolului.

Acesta a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 725 de lei si 3 puncte penalizare, conform articolului 54 alin. 1 din O.U.G 195/2002.

Din fericire, in urma accidentului, nu au existat victime.

”Pompierii militari ai Detasamentului Arad au intervenit astazi, 26.01.2023, in jurul orei 11,30, cu o autospeciala cu modul pentru descarcerare, in vederea asigurarii masurilor specifice de prevenire si stingere a incendiilor, in cazul producerii unui eveniment rutier (autoturism intrat in magazinul unei statii de alimentare cu carburanti), in municipiul Arad, Calea Zimandului”, transmite ISU Arad. (I.P.)

Leave a Reply