Fostul director al ABA Banat, aradeanul Caius Parpala, a recunoscut ca este corupt! Si-a negociat cu procurorii o pedeapsa de 3 ani inchisoare cu suspendare

Directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Arad, Caius Parpala, care a detinut si functia de director al ABA Banat, a semnat un acord de recunoastere a vinovatiei cu procurorii DNA pentru o condamnare cu suspendare. Acesta a fost retinut, in octombrie 2022, sub acuzatia ca ar fi primit mita 8.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a-l scapa de controale.


Potrivit unui comunicat de presa transmis, marti, de DNA Timisoara, procurorii au dispus sesizarea instantei de judecata cu acordul de recunoastere a vinovatiei inculpatului. Parpala, finul lui Calin Popescu Tariceanu, este cercetat sub control judiciar pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, in forma continuata.

Conform DNA, in acordul de recunoastere a vinovatiei procurorii au retinut ca, in 24 august 2022 si 3 octombrie 2022, Caius Parpala ar fi primit 8.000 de lei, prin intermediar si in mod direct, de la administratorul unei societati comerciale care activeaza in sectorul exploatarii agregatelor minerale, pentru ca, in calitatea sa de director al SGA Arad, „sa sprijine activitatea societatii respective”.

Directorul nu ar fi dispus controale pentru a constata, opri si sanctiona „activitatile presupus ilegale” ale mituitorului. De asemenea, Parpala ar fi impiedicat rezilierea contractelor de exploatare pe care societatea respectiva le avea in derulare.

„In prezenta avocatului, inculpatul a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei retinute in sarcina sa, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani si interzicerea unor drepturi”, a transmis DNA.

Dosarul de urmarire penala si acordul de recunoastere a vinovatiei au fost inaintate la Tribunalul Arad.

Anterior, prin rechizitoriul din 21 ianuarie 2023, omul de afaceri care ar fi platit cei 8.000 de lei a fost trimis in judecata, sub control judiciar, pentru infractiunea de dare de mita in forma continuata. (V.E.)

Leave a Reply