Puls VALUTAR: Rezerva valutara a BNR a urcat, in martie, la 53,229 miliarde de euro, suma ce reprezinta un nou record

Leul a inceput in mod pozitiv prima saptamana din aprilie, pe fondul cresterii ofertei de valuta. Luni, cursul euro a scazut de la 4,9491 lei, maximul acestui an, la 4,9419 lei. In cursul diminetii, cotatia monedei unice a atins pe pietele asiatice un minim de 4,923 lei, iar tranzactiile se realizau in plan local in culoarul 4,941 – 4,948 lei.


„Principalele presiuni de depreciere a leului provin dinspre deficitul de cont curent mare, care s-ar putea ajusta marginal daca preturile de import pentru principalele materii prime vor fi mai mici, in medie, fata de anul trecut”, se arata intr-o analiza BCR, care prognozeaza un curs de 5,05 lei/euro pentru sfarsitul anului.

Rezerva valutara a BNR a urcat, in martie, la 53,229 miliarde de euro, un nou record, ceea ce a facut ca rezerva internationala, inclusiv aur, sa creasca la un maxim istoric de 59,289 miliarde de euro.

Marti se va desfasura a treia sedinta de politica monetara a acestui an. Majoritatea analistilor anticipeaza mentinerea ratei de referinta la 7%/an.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat luni la 6,85%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 7,19 la 7,18%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, s-a intors la 7,54% dupa cresterea de vineri la 7,55%.

Luna aceasta ajung la scadenta titluri de stat care totalizeaza 12,2 miliarde lei, motiv pentru Trezorerie sa-si propuna sa se imprumute luna aceasta cu cel putin 7,63 miliarde lei. Luni, Finantele au organizat o licitatie pentru obligatiuni cu maturitatea 29 septembrie 2032 cu o valoare de 600 de milioane lei

Cresterea pretului la titei a avut drept efect amplificarea aversiunii fata de risc si a condus la aprecierea monedei americane, datorita efectului de levier pe care il va avea asupra inflatiei la nivel mondial. Investitorii mizeaza pe o decizie a Rezervei Federale de continuare a procesului de intarire a ratei de politica monetara.

Tarile producatoare de petrol care fac parte din OPEC+ au anuntat, duminica, reducerea productiei pana la sfarsitul anului, o decizie care a dus la cresterea preturilor la titei luni.

Euro s-a depreciat la 1,0789 – 1,0871 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,5463 la 4,5539 lei.

Cursul francului elvetian a scazut de la 4,9573 la 4,9675 lei, iar cea a lirei sterline a alunecat de la 5,6256 la 5,6215 lei.

Uncia a inceput saptamana la 1.951 – 1.974 dolari, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur sa scada aproape cu un leu, la 287,6190 lei.

In regiune, media monedei maghiare s-a apreciat marginal la 380,26 forinti/euro, iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,6805 zloti/euro.

Aprecierea monedei americane a depreciat bitcoin la 27.642 dolari, dupa care moneda digitala a crescut la 28.475 dolari. Ether fluctua in culoarul 1.765 – 1.815 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply