Tentativa unor “mostenitori” de a pune mana pe terenul de sub Liceul de arta “Ion Vidu” din Timisoara, blocata de instantele de judecata

Inalta Curte de Casatie si Justittie a admis actiunea formulata de Primaria Municipiului Timisoara cu privire la terenul pe care se afla situat Colegiul National de Arta „Ion Vidu”. Astfel, ia sfarsit blocajul care impiedica orice posibilitate ca municipalitatea sa efectueze investitii in reabilitarea cladirii.


Litigiul vizand terenul de 648 mp a fost demarat in contradictoriu cu persoanele care au solicitat retrocedarea terenului, in baza Legii nr. 10 din 2002. De fapt, terenul nu a facut obiectul acestei legi, fiind expropriat inca din anul 1966, cand a iesit din patrimoniul proprietarilor de atunci (bunicii reclamantilor) si a intrat in patrimoniul Statului Roman.

Autoritatile regimului comunist nu au inscris dreptul de proprietate al Statului Roman in cartea funciara. Cu toate acestea, chiar fara intabularea in cartea funciara, nu se poate face abstractie de efectele exproprierii si de faptul ca, in aceasta situatie, reclamantii nu mai au calitatea de proprietari asupra terenului si au pierdut toate atributele dreptului de proprietate (posesia, folosinta, dispozitia) inca din anul 1966.

De altfel, Curtea de Apel Timisoara s-a pronuntat anterior, prin Decizia civila nr. 162/07.06.2022, in cadrul careia a admis apelul formulat de Primaria Municipiului Timisoara si a stabilit ca terenul inscris in CF nr. 405747/Timisoara, de pe str. Tarnava nr. 16, este in proprietatea Statului Roman si in administrarea Consiliului Local al Municipiului Timisoara.

Primaria Municipiului Timisoara are in vedere solicitarile formulate de conducerea scolii, cu privire la necesitatea efectuarii unor lucrari de investitii, atat la acoperis cat si pentru reabilitarea salii de spectacol, insa, din cauza litigiului, pana in prezent, nu a fost posibila alocarea unor sume pentru aceste demersuri.

Odata cu reglementarea situatiei juridice a terenului, municipalitatea va identifica solutii pentru remedierea problemelor semnalate de reprezentantii scolii. (Primaria Timisoara – Biroul Comunicare)

Leave a Reply