Puls VALUTAR / Gramul de aur si francul elvetian au atins noi recorduri, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Cererea de active considerate drept „refugii sigure”, precum aurul, dolarul american, yenul japonez sau francul elvetian s-a amplificat in ultimele zile, odata cu amplificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu dar si a protestelor musulmanilor din intreaga lume.


Pretul gramului de aur a crescut la un nou maxim istoric de 295,6786 lei. Precedentul record de 294,4610 lei a fost inregistrat in 15 mai. La randul sau, metalul galben a urcat la 1.945 – 1.955 dolari/uncie.

Nivelul ridicat al plasamentelor in moneda elvetiana a apreciat-o la 0,946 – 0,948 franci/euro, a crescut media de la 5,2346 la un nou record de 5,2467 lei.

Nu s-au mai observat reglaje din partea BNR in conditiile in care cererea de valuta s-a majorat in piata iar cursul euro a crescut de la 4,9705 la 4,9720 lei, aproape de maximul de 4,9783 lei, atins in 19 mai. Tranzactiile de joi se realizau in culoarul 4,97 – 4,978 lei, tendinta fiind una ascendenta.

Conform scenariului macroeconomic central realizat de analistii Bancii Transilvania, media anuala a euro din acest an va fi de 4,95 lei, pentru a creste la 5,02 lei in 2024, respectiv la 5,09 lei in 2025.

Lichiditatea in exces din piata monetara, in conditiile in care bancile comerciale nu sunt dornice sa stimuleze creditarea, lipsa interventiilor BNR si tendinta de reducere a inflatiei au facut ca piata monetara sa stagneze in ultimele luni.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,49% iar cel la 12 luni la 6,63%.

Cresterea cererii de dolari este stimulata de majorarea plasamentelor in obligatiunilor cu scadenta la 10 ani emise de Trezoreria americana, care a facut ca acestea sa creasca peste nivelul de 4,9% pentru prima data din 2007.

Euro a scazut joi la 1,0527 – 1,0566 dolari astfel ca media monedei americane a urcat de la 4,7038 la 4,7177 lei.

Lira sterlina a fost singura care s-a depreciat fata de euro astfel ca media ei a coborat de la 5,7353 la 5,7064 lei.

Monedele din regiune se depreciau fata de cea unica. Media celei maghiare a fost stabilita la 384,90 forinti/euro iar a celei poloneze la 4,4529 zloti/euro.

Bitcoin se tranzactiona in culoarul 28.179 – 28.567 dolari iar ethereum fluctua intre 1.545 si 1.568 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14

Leave a Reply