DOLIU in medicina banateana! A murit prof. dr. Traila Nicola, unul dintre marii maestri ai scolii de chirurgie din Romania

Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara deplange trecerea in eternitate a celui care a fost prof. univ. dr. Traila Nicola, unul dintre marii maestri ai scolii de chirurgie din Romania.


Profesorul Traila Nicola s-a nascut la data de 5 octombrie 1942, in comuna Ciudanovita, din judetul Caras-Severin, si si-a inceput formarea profesionala in cadrul Institutului Medico-Militar Bucuresti (astazi Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”), dupa absolvirea caruia a lucrat doi ani ca medic de medicina generala la Santierul Portile de Fier.

Ulterior, a inceput rezidentiatul de chirurgie generala in cadrul Clinicii de chirurgie de urgenta sub indrumarea prof. dr. Ioan Muresan, fondatorul scolii chirurgicale timisorene. Formarea profesionala s-a realizat intr-un colectiv de chirurgi exceptionali, la dezvoltarea sa contribuind si intalnirea cu alti titani ai chirurgiei romanesti, precum prof. dr. Ion Juvara si prof. dr. Dan Gavriliu, avandu-l drept maestru pe prof. dr. Constantin Caloghera.

Profesorul Nicola si-a desavarsit formarea profesionala in numeroase centre chirurgicale prestigioase din tara (Bucuresti, Iasi, Cluj) si internationale (Paris, Cambridge, Houston), practicand chirurgia generala, de urgenta si oncologica, timp de 40 de ani, intre 1971 – 2011.

Ca profesor al Universitatii de Medicina si Farmacie Timisoara a participat activ la viata universitara, contribuind la formarea studentilor si viitorilor medici, ca sef al Disciplinei de Semiologie Chirurgicala II (1993 – 2011).

Tot in aceeasi perioada, a fost seful Clinicii II Chirurgie Generala si Oncologica, pe care a condus-o cu maiestrie timp de 18 ani, marcandu-i evolutia si implementand tehnici chirurgicale inovatoare, precum introducerea in Romania a conceptului de nodul santinela, a chimioterapiei intraperitoneale in regim hipertermic, cecostoma extraperitoneala, extraperitonealizarea pancreasului, chimioterapia intraarteriala in cancere si multiple procedee in chirurgia minim invaziva.

Profesorul Nicola a avut contributii de mare valoare in literatura chirurgicala de specialitate, prin zeci de tratate, lucrari remarcabile si articole in publicatii de prestigiu. Totodata, a avut un interes deosebit pentru domeniul artei, prin dezvoltarea unui doctorat in arte plastice, organizarea de tabere de sculptura, sustinerea a numeroase proiecte culturale si publicarea unor carti de aforisme, despre istoria chirurgiei si a Banatului.

Profesorul Traila Nicola a adus un elogiu profesiei sale, fiind recunoscator timpului petrecut in miezul chirurgiei. Iata ce spunea cu ocazia ultimei sale aparitii editoriale, Elogiu Chirurgiei, publicata la Editura Victor Babes a UMFVBT in anul 2019:

Elogiul pe  care doresc sa il aduc unei profesii dificile si de mare responsabilitate cum este chirurgia se rasfrange evident si asupra slujitorilor sai. Ei sunt cei care o practica, o continua si o dezvolta, ei o transmit urmasilor.

Personal imi exprim credinta ca tot omul care si-a respectat meseria, a iubit-o cu ardoare si a inchinat-o semenilor sai ajunge intr-un final la un moment de cumpana, cand se aseaza  pe ganduri si se intreaba: Ce am facut? Ce am lasat? Este in fond o revedere a sinelui, mai bine zis o intoarcere spre sine, intr-o credinta pastrata pe un parcurs introspectiv durabil de tinerete fara batranete.

De crezi ca ai contribuit la cresterea ei, a meseriei, ai obligatie sa o dezvalui, sa o asezi in fata doritorilor de progres, sa o refaci explicativ. Este ceea ce incerc sa fac si eu in continuare cu masura si evlavie, ca incepator saptezecist.

Demersul meu nu este un eseu, adica o incercare de a lansa intrebari fara raspuns sau teze fundamentale de comportament profesional. El este sumarea unei experiente traite la inalt nivel tensional din care am extras practici relevante pentru un chirurg…

Astazi sunt inconjurat de sine-mi, dar nu plin de el. Ma gandesc la faptul ca mai fiecare dintre noi are un parcurs asemanator. E necesar numai curajul dezvaluirii lui. Cat despre mine, imi pare ca am trait mai multe tinereti si incerc acum sa o alungesc pe ultima. Astazi, ii sunt recunoscator timpului trait in miezul chirurgiei, prin care am ajuns „in vorba” cu Dumneavoastra, si cer iertare celor carora, de-a lungul vremii, nu le-am oferit o indestulatoare dragoste”.

Prof. Traila Nicola a decedat in 16 ianuarie 2024, la Timisoara, ramanand un adevarat mentor al multor generatii de chirurgi care ii vor pastra o aleasa amintire, fiind apreciat deopotriva de studenti, de cadrele didactice, precum si de intreaga comunitate academica.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei indurerate!

(Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara)

 

Leave a Reply