Puls VALUTAR / Dolarul a crescut la 4,6270 lei, maxim al ultimelor sapte saptamani, antrenand si aprecierea monedelor digitale

Majorarea cererii de moneda americana a determinat iesiri de pe activele considerate riscante, si a depreciat atat euro, cat si valutele de la marginea zonei, inclusiv a leului.


Cursul euro a crescut marginal de la 4,9728 la 4,9736 lei, in timp ce tranzactiile se realizau intr-un culoar identic cu cel de vineri, 4,972 – 4,974 lei.

Piata monetara a fost calma la inceputul saptamanii iar indicii ROBOR se apropie de valoarea pentru primul trimestru al indicelui de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC) care se situeaza la 5,97%/an.

La inceputul acestei saptamani, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,10%, cea mai mica valoare incepand cu data de 8 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare s-a consolidat la 6,13%, cel mai mic nivel incepand cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni a scazut de la 6,14 la 6,13%, o valoare apropiata fiind atinsa in 22 mai 2022.

Finantele au continuat sa se imprumute din piata locala. Luni, Trezoreria a atras 724,45 milioane lei, cu scadenta ianuarie 2025, la un randament mediu anual de 5,96%/an, si 778,75 milioane lei, cu scadenta aprilie 2029, la un randament mediu anual de 6,33%/an. Valoarea initiala a ambelor licitatii a fost de 500 milioane lei.

Presedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a afirmat in cadrul unei emisiuni televizate ca trebuie confirmata tendinta ca inflatia se „indreapta spre 2% intr-un mod sustenabil” si ca o prima reducere a dobanzii va urma dupa luna martie.

Aceasta declaratie a avut darul de a deprecia euro la 1,0746 – 1,0787 dolari, astfel ca media monedei americane a crescut de la 4,5697 la 4,6270 lei, in timp ce „indexul dolarului” a atins un maxim al ultimelor sapte saptamani.

Cursul francului elvetian a scazut la 5,3208 lei, iar cel al lirei sterline la 5,8270 lei.

Pretul gramului de aur a scazut la 301,2057 lei, efect al deprecierii metalului galben la 2.021 – 2.032 dolari/uncie.

La nivel regional se manifesta o evolutie descendenta. Media monedei maghiare s-a depreciat la 384,71 forinti/euro, iar a celei poloneze la 4,3278 zloti/euro.

Criptomonedele au raspuns pozitiv fata de aprecierea monedei americane si s-au consolidat la valorile medii de saptamana trecuta. Bitcoin se tranzactiona in culoarul 42.264 – 43.284 dolari iar ethereum fluctua intre 2.270 si 2.330 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply