Premiul de 30.000 de euro primit la Timisoara, donat de Maia Sandu unei organizatii pentru copii cu sindromul Down

Presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anuntat luni, pe Facebook, ca doneaza Premiul „Timisoara pentru Valori Europene”, în valoare de 30.000 de euro, organizatiei „Prietena mea”, despre care sustine ca „este vocea copiilor cu sindromul Down si promoveaza incluziunea lor”. Asociatia pentru Promovarea Timisoarei va transfera direct banii catre asociatie.


Maia Sandu afirma ca „asociatia „Prietena Mea” este vocea copiilor cu sindromul Down si promoveaza incluziunea lor, ca ei sa traiasca în familii si comunitati armonioase. Fiecare copil are nevoie de dragostea celor din jur pentru a creste, a se dezvolta si a fi fericit”.

„Asociatia Obsteasca „Prietena Mea” are misiunea de a creste gradul de acceptare a dizabilitatilor prin informare, sensibilizare si abilitare atat a parintilor copiilor cu nevoi speciale, cat si a societatii”, a mai scris Maia Sandu pe Facebook.

Asociatia pentru Promovarea Timisoarei va transfera direct banii Asociatiei Obstesti „Prietena Mea”, potrivit News.ro. Maia Sandu a primit la 13 ianuarie premiul „Timisoara Pentru Valori Europene”, care este însotit de suma de 30.000 euro.

Ca urmare a aparitiei unor polemici pe aceasta tema, presedintia Republicii Moldova a cerut lamuriri în acest sens Centrului National Anticoruptie, care a stabilit ca Maia Sandu poate sa primeasca premiul, întrucat termenul de „premiu” nu se regaseste în lista celor care se circumscriu notiunii de „cadou”.

Premiul a deranjat la Moscova, unde purtatoarea de cuvant a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a comentat pe larg pe aceasta tema, în briefingul sau din 17 ianuarie, cu acuzatii la adresa Maiei Sandu, care ar facilita „colonizarea” Moldovei de catre Romania. (Mara Ion)

Leave a Reply