Scandal imobiliar intr-o comuna de langa Timisoara, dupa ce primaria a inchiriat o cladire cu 24.000 de euro pe luna

O hotarare votata in cadrul sedintei de ieri a Consiliului Local Dumbravita a provocat un scandal intre consilierii locali PNL, pe de-o parte, si tabara consilierilor PSD + USR.


Reprezentantii PNL se declara ”profund socati de decizia scandaloasa” a colegilor PSD de a inchiria un spatiu care ar urma sa aiba destinatia de ”scoala”, la un pret ”aberant”.

Consilierii locali de la USR si PRO Romania (Alina Sperlea) au votat sa plateasca o chirie lunara de 24.000 euro, totalizand aproximativ 1.2 milioane € pe durata unui contract de 4 ani, pentru un spatiu de doar 1700 mp utili.

Costul construirii unei scoli noi este estimat la maxim 2 milioane de euro, avand in vedere ca primaria beneficiaza de teren gratuit si de finantare nerambursabila pentru aceasta constructie.

Este inacceptabil si revoltator faptul ca acesti bani sunt platiti integral din buzunarul contribuabililor din Dumbravita. Este evident ca decizia luata de catre unii membri ai Consiliului Local, sub masca intereselor comunitare, serveste de fapt interese personale si de grup”, spun reprezentantii PNL.

Cladirea, situata pe strada Silvana nr. 15, inchiriata pe banii locuitorilor din Dumbravita sta goala aproape 6 luni. Imobilul este detinut in cota parte de Drasoral DAS SRL, Muntean RM Imobiliare SRL si DSD Rental Team Invest SRL.

”Consiliul Local Dumbravita a comis un act de tradare a increderii publice, ignorand cu desavarsire nevoile si interesul cetatenilor si al copiilor din localitate. Este inacceptabil ca in spatele unui subiect atat de sensibil precum educatia, se ascund manevre politice si interese meschine.

Acest jaf la drumul mare al resurselor comunitatii, cu o singura oferta pe masa, nu poate fi trecut cu vederea. Este imperativ ca autoritatile locale sa fie supuse unui control riguros si sa fie trasi la raspundere pentru gestionarea necorespunzatoare a fondurilor publice. Comunitatea Dumbravitei merita transparenta, responsabilitate si respect fata de banul public.

Cerem demascarea acestor practici abuzive si implementarea unor solutii autentice si durabile pentru dezvoltarea educatiei si a comunitatii locale. Aceasta farsa este un abuz de putere flagrant, o manipulare josnica a sentimentelor, unde emotiile si nevoile copiilor sunt exploatate fara rusine pentru a camufla o risipa de fonduri publice si intelegeri politice pe sub masa, in absenta unor solutii sustenabile, cum ar fi constructia unei scoli”, mai spun consilierii PNL. (Mara Ion)

One thought on “Scandal imobiliar intr-o comuna de langa Timisoara, dupa ce primaria a inchiriat o cladire cu 24.000 de euro pe luna

  1. Ce știre aberantă…
    Cu matematica cum stați?
    Ați calculat cât însemnă pe mp util?
    Vă ajut eu ≈14 €/mp util.

    Făcând o simplă căutare pe imobiliare o să vedeți că acesta e prețul cerut pentru închiriere spațiu birou / comercial în Dumbrăvița.
    Desigur rămâne întrebarea de ce nu mai bine se construiește de acești bani.
    Există oare altă soluție?

Leave a Reply