Consilierii judeteni ai Aliantei Dreapta Unita, vot impotriva repartizarii catre Timisoara a 400.000 de euro din fondurile pentru reechilibrare ale CJT

Solutia propusa de grupul format din 19 consilieri judeteni pentru deblocarea situatiei fondurilor pentru echilibrarea bugetelor locale alocate de Consiliul Judetean Timis pentru primariile din judet a fost adoptata astazi, chiar si cu votul impotriva al grupului USR si al actualului presedinte al CJ Timis, Alin Nica, un vot impotriva pentru distribuirea de sume catre municipiul Timisoara (2 milioane de lei n.r.).


Consecvent ideii de a nu da bani Timisoarei, Alin Nica a votat si astazi impotriva acestui proiect, la fel si consilierii judeteni USR.

Initiativa propusa si adoptata prevede o alocare a fondurilor mult mai echitabila decat cea aprobata la inceputul acestui an de CJ Timis si indreapta o mare nedreptate facuta de administratia Nica. Proiectul de hotarare a avut in spate discutii cu primarii din judet, discutii purtate pe baza nevoilor comunitatilor locale si a avut ca fundament criterii precum asigurarea functionalitati administratiei locale, nevoia de cofinantare a proiectelor aflate in derulare si excedentul bugetar inregistrat.

Proiectul de hotarare privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale pe anul 2024 a fost respins in urma unei asa-zise blocari a aplicatiei de vot, iar voturile a doi consilieri judeteni nu au fost inregistrate. Totodata, mai multor consilieri, inclusiv liderului de grup al consilierilor judeteni PSD, le-a fost blocat microfonul si dreptul de a pune intrebari legate de aceasta situatie halucinanta.

Tocmai cei care pretind ca apara democratia fac un atac grav la adresa acesteia si la dreptul alesilor locali de a-si exprima votul intr-o sedinta publica. Este un fapt fara precedent in istoria post decembrista a judetului Timis.

Convocam un plen extraordinar cu prezenta fizica si online pentru sfarsitul saptamanii in care sa discutam acest proiect si sa nu mai putem fi blocati in exercitarea votului democratic. (Alexandru Iovescu, liderul grupului consilierilor judeteni ai PSD din CJT)

Leave a Reply