Analiza VALUTARA / Leul este un plasament cautat de straini, datorita nivelului ridicat al dobanzilor si a stabilitatii fata de euro

Atractivitatea pentru plasamentele facute de straini in leu se datoreaza atat pentru nivelul ridicat al dobanzilor, dar si a stabilitatii lui fata de euro.


Cursul monedei unice a fluctuat, saptamana trecuta, intre 4,9752 si 4,9763 lei, iar culoarul de tranzactionare a ramas la 4,974 – 4,977 lei.

Datele venite din economie sunt insa negative. Conform INS, PIB-ul estimat pentru trimestrul I a fost de 416,318 miliarde lei in preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 0,4% fata de trimestrul IV 2023 si in crestere cu 1,8% fata de trimestrul I 2023.

In piata monetara s-au observat miscari descendente ale indicilor ROBOR, care se apropie de 6%, dobanda cu care BNR remunereaza depozitele constituite de banci. Semn ca bancile doresc o taiere a ratei de referinta, la inceputul lunii viitoare.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a oprit la 6,04%, nivel care nu a mai fost atins in ultimele 25 de luni. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,05% iar cel la 12 luni la 6,06%, valori comparabile cu cele de la jumatatea lui mai 2022.

Lipsa tranzactiilor din piata monetara va afecta valoarea indicelui de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC), care se va mentine aproape de 6%. Pana la sfarsitul acestei luni valoarea acestuia se afla la 5,90%, pentru ca in urmatoarele trei luni sa se situeze la 5,86%.

Statul s-a imprumutat saptamana trecuta cu 3,674 miliarde lei, dintr-un total de minimum 6,95 miliarde lei propus pentru intreaga luna. Cea mai mare suma a fost atrasa joi, 2,331 miliarde lei, printr-o emisiune cu scadenta in martie 2025, pentru care va plati o dobanda medie anuala de 6,03%.

Euro a scazut vineri la 1,08 dolari, dupa cresterea de marti la 1,0916 dolari, intr-o saptamana care a fost marcata de scaderea de catre BCE a ratelor de referinta cu un sfert de punct procentual

Marti si miercuri se va desfasura sedinta de politica monetara a Rezervei Federale americane de la care piata nu asteapta o reducere a dobanzilor, in conditiile in care economia continua sa performeze. Vineri, s-a anuntat crearea a 272.000 noi locuri de munca in sectorul non-agricoli si o crestere a salariilor, date care vor incuraja Fed sa mentina ratele de referinta. O parte a analistilor vad o prima taiere in septembrie, iar altii in noiembrie.

Moneda elvetiana a recuperat cu rapiditate pierderile din ultimele saptamani si s-a apreciat vineri la 0,9677 – 0,9708 franci/euro, iar cursul din piata locala a urcat pana la 5,1360 lei. Media lirei sterline a fost stabilita la sfarsitul saptamanii la 5,8452 lei.

Revenirea monedei americane si deprecierea metalului galben la finalul saptamanii, care a scazut de la 2.388,50 dolari, pe pietele asiatice, la 2.285,50 dolari, au coborat pretul gramului de aur la 343,3616 lei.

In opinia analistilor, scaderea a fost influentata de anuntul facut de Banca Populara a Chinei ca nu a mai cumparat aur in cursul lunii trecute.

Bitcoin a testat vineri depasirea pragului de 72.000 dolari, insa aprecierea monedei americane a provocat scaderea la sfarsitul saptamanii la 69.144 – 69.415 dolari. Ethereum a coborat la 3.668 – 3.693 dolari, dupa ce s-a apropiat la jumatatea saptamanii de 3.900 dolari. (R.G.)

NOTA: Analiza cuprinde perioada 3 – 7 iunie

Leave a Reply