Alfred Simonis, viitorul presedintele al CJ Timis, a anuntat ca a fost lansata licitatia pentru construirea Institutului Regional de Oncologie Timisoara, proiect aflat pe locatia santierului abandonat al spitalului din zona Torontalului.
„Veste uriasa pentru sistemul de sanatate din judetul Timis: astazi s-a lansat licitatia pentru construirea Institutului Regional de Oncologie Timisoara. Spuneam, in urma cu doua luni, ca ruina aflata pe Calea Torontalului va deveni istorie si iata ca, de azi, suntem in faza in care pornim licitatia pentru a gasi un constructor care sa ridice Institutul de Oncologie.
A fost o munca titanica pentru a reusi sa punem la punct toata documentatia necesara scoaterii la licitatie, pentru a obtine toate avizele si autorizatiile, dar pana la urma am reusit. Vorbim despre cea mai mare investitie in sistemul de sanatate din Romania, in afara Bucurestiului, acest proiect costand peste 250 de milioane de euro, iar aceasta unitate sanitara reprezinta speranta pentru mii si mii de pacienti oncologici din toata zona de vest a tarii si nu numai. Am mai spus-o si repet: sanatatea reprezinta principala prioritate pentru mine!
Conform proiectului, viitorul Institut Regional de Oncologie Timisoara va avea 250 de paturi si va cuprinde un ambulator de specialitate integrat cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, precum si sali de tratament. Totodata, unitatea medicala care se va construi pe Calea Torontalului va dispune de sase sali de operatie, radioterapie, laborator de medicina nucleara, dar si un centru de transplant medular si celule stem”, a anuntat Alfred Simonis.