Azi, 11 noiembrie 2024, se implinesc 104 ani de la infiintarea Universitatii Politehnica Timisoara. Daca anul trecut am aniversat 100 de ani de la crearea Campusului Universitar Timisoara, anul acesta i-am sarbatorit pe cei carora le-a fost destinat acest campus, studenti si ulterior absolventi ai Politehnicii timisorene. Cu unii dintre cei mai de succes ne-am intalnit la Gala ELITh, la sfarsitul lunii septembrie.
A fost, intr-un fel, finalul unui ciclu. Daca in 2020 am aniversat 100 de ani de la infiintarea Politehnicii, acum, in 2024, inchidem ciclul sarbatorilor „centenare” cu aniversarea a 100 de ani de la absolvirea primei generatii de ingineri formati aici.
Un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce a insemnat Politehnica pentru oras, pentru regiune, pentru tara si chiar mai mult, daca luam in calcul numarul celor plecati peste hotare. Avand in spate aceasta mostenire, cu peste 140.000 de absolventi care s-au afirmat nu numai in inginerie, ci in aproape toate domeniile, am intrat in al doilea secol al existentei noastre cu o noua viziune si o noua abordare asupra a ceea ce inseamna in prezent Politehnica.
Am demarat o serie de proiecte si de schimbari necesare, iar cuvantul cheie din ultima perioada a fost „implicare”. Ne-am redefinit prioritatile pe cele doua directii principale ale activitatii noastre, educatia si cercetarea, dar ne-am sporit implicarea si in alte domenii, in cultura, in sport, in viata sociala a comunitatii.
Ultimul an a fost unui plin, poate uneori coplesitor pentru unii dintre noi, dar si plin de satisfactii.
Am demarat o serie de programe noi de licenta si de masterat, in pas cu vremurile actuale, in planul cercetarii am pus un accent mai mare pe zona aplicativa, pe transferul tehnologic, in cel al internationalizarii suntem parte a aliantei E³UDRES², ce pune bazele universitatii europene a viitorului, suntem parte a unor proiecte nationale de anvergura, cum sunt cel de digitalizare, de creare a unui ecosistem in domeniul semiconductorilor, a retelei nationale de comunicatii cuantice etc.
Evenimentele organizate de noi, cum sunt Tech Talks, Poli Kids Fest, Zilele Studentilor Timisoarei, Festivitatea de Absolvire, Poli Bike Challenge, iar din acest an, iata, si Timisoara City Marathon, vin sa confirme rolul pe care ni l-am asumat in societate.
Am dezvoltat colaborarea cu invatamantul preuniversitar, Caravana UPT e prezenta in liceele din jumatatea de Vest a tarii, „Politehnica, un pas spre viitorul tau!” aduna, de la an la an, tot mai multi liceeni, sprijinim proiectele de dezvoltare a invatamantului dual, atat la nivel preuniversitar, cat si superior, ne-am deschis laboratoarele catre licee, vizitele elevilor la Biblioteca sau la Experimentarium sunt tot mai dese, astfel incat poate nu e o intamplare ca in aceasta vara am avut cea mai buna admitere din ultimii ani.
Chiar daca schimbarile sunt inca la inceput, putem fi mandri de ce am realizat pana acum si putem privi cu speranta catre provocarile viitorului.
La multi ani Universitatea Politehnica Timisoara!
Vivat, crescat, floreat!
(Universitatea Politehnica Timisoara, Lucian Ronkov)

