START in campania electorala pentru alegerile prezidentiale! Primul afis cu Crin Antonescu, lipit pe panoul din centrul Timisoarei de catre liderii PSD, PNL si UDMR

Alfred Simonis, Marile Pirtea si Molnar Andras, liderii filialelor judetene ale PSD, PNL si UDMR, au lipit, in noaptea de joi spre vineri, la ora 00, primul afis electoral cu Crin Antonescu pe panoul special din centrul Timisoarei, in debutul campaniei electorale pentru functia de presedinte al Romaniei.

Cei trei au fost insotiti de numerosi membri de partid, fie maturizati in politica, cu sinecurile de rigoare, fie in stadiul de “lipitori de afise”…

”Nu exista niciun alt candidat, Crin Antonescu este candidatul coalitiei”, a subliniat Simonis.

”Este ora 12 noaptea, incepe campania electorala. Am lipit afisul candidatului aliantei PSD – PNL – UDMR. E bine ca am depasit acest moment, si ca se epuieaza toate suspiciunile si insinuarile din ultima perioada. Iata avem acest candidat, Crin Antonescu sustinut de cele trei formatiuni politice”, a spus Alfred Simonis, liderul PSD Timis.

Antonescu are sustinerea coalitiei, al unui guvern si cel al administratiilor din teritoriu, a spus si Marilen Pirtea.

”Impreuna cu colegii mei de la PSD si UDMR aflati  in aceasta alianta electorala pentru a-l sustine pe candidatul nostru comun, domnul Tine Antonescu, un presedinte echilibrat, un presedinte rational, un presedinte vizionar, dar care este sustinut si de un guvern, de o coalitie si de o zona administrativa la nivel de Consilii Judetene si de Primarii. Iata ca venim cu un candidat, venim cu solutii, venim cu un proiect si acesta este unul pro-european si transatlantic”, a declarat si Marilen Pirtea, presedintele PNL Timis.

Iata lista candidatilor care vor postul de presedinte al Romaniei.

  1. Crin Antonescu, candidatul coalitiei de guvernare PSD-PNL-UDMR
  2. Nicusor Dan, candidat independent
  3. Elena Lasconi, candidata partidului USR
  4. George Simion, candidatul partidului AUR
  5. Victor Ponta, candidat independent
  6. Daniel Funeriu, candidat independent
  7. Cristian Terhes, candidatul partidului PNCR
  8. Lavinia Sandru, candidata partidului PUSL
  9. Silviu Predoiu, candidatul partidului PLAN
  10. Sebastian Constantin Popescu, candidatul partidului PNR
  11. John-Ion Banu-Muscel, candidat independent

(Mara Ion)

Leave a Reply