Festivalul Etniilor, in centrul Timisoarei! Formatii de maghiari, germani, sarbi, romi, slovaci, bulgari, ucraineni, evrei si machedoni, pe scena celui mai pitoresc festival

Hora etniilor in Piata Victoriei, doua scene in Piata Unirii si in Piata Libertatii, 12 formatii in spectacol, Ansamblul Profesionist Banatul, atelier de dansuri populare multietnice! Cel mai pitoresc si prietenos festival, splendida oglinda a spiritului timisean multietnic, va colora centrul Timisoarei in prima zi de vara. Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis, institutie din subordinea Consiliului Judetean Timis,  va invita la Festivalul Etniilor, editia a XXIV-a, duminica, 1 iunie 2025 la Timisoara, un eveniment dedicat promovarii diversitatii culturale si valorilor impartasite ale comunitatilor etnice din Banat.

“Festivalul Etniilor este, pentru multi timiseni, cel mai asteptat eveniment al verii. Este pitoresc si prietenos, o celebrare autentica a multiculturalitatii care defineste Banatul. La noi, diversitatea nu este doar un concept, ci un mod de viata: traim cu respect si bucurie unii fata de ceilalti. Aici, in inima Timisoarei, la fiecare editie a festivalului, oferim o lectie de convietuire si deschidere, un model de comunitate in care diferentele nu separa, ci imbogatesc”, a spus Alexandru Iovescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis.

Festivalul se va desfasura pe doua scene principale, amplasate in Piata Unirii si in Piata Libertatii, unde vor evolua 12 formatii artistice multietnice din Timisoara si judetul Timis, reprezentand un larg areal cultural al minoritatilor: maghiari, germani, sarbi, romi, slovaci, bulgari, ucraineni, evrei si machedoni.

Evenimentul va incepe  la ora 17 cu o hora multietnica in Piata Victoriei, simbol al unitatii prin diversitate, la care sunt invitati sa participe toti timisorenii si vizitatorii orasului. La intersectia strazilor Eugeniu de Savoya si Vasile Alecsandri, incepand cu ora 17,20 iubitorii jocului banatean sunt asteptati la un atelier de dansuri ”Hai la joc!”, alaturi de Formatia de dansuri ”Bujorii Banatului”, coordonata de Denis Chira.

Spectacolul etniilor se va desfasura concomitent pe cele doua scene, incepand cu ora 17,20. Pe scena amplasata in Piata Unirii vor urca pe scena in recital: Grupul vocal ”Shalom” al Comunitatii Evreilor din Timisoara, Fanfara ”Nadlačanka” a Uniunii Solvacilor din Romania, Formatia de Tineret a Ansamblului Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri maghiare ”Bokréta” din Timisoara, Anamblul ”Slavijak” al Uniunii Bulgarilor din Banat si Ansamblul Folcloric al Uniunii Sarbilor din Timisoara.

Pe scena Festivalului Etniilor, dansul devine limbajul comun. Ansamblul Profesionist „Banatul” aduce in lumina un moment cu adevarat special cu jocuri in care se relateaza povestea diversitatii prin pasi de dans, culori si sunet. Momentul coregrafic poarta semnatura cuplului Grigore si Floarea Munteanu  si reprezinta un elogiu adus traditiilor care, desi diferite, bat cu  aceeasi inima: inima Banatului.

Pe scena din Piata Libertatii atmosfera de convivialitate si bucurie a Banatului de altadata va fi transpusa scenic de Ansamblul Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri populare germane ”Edelweiss” din Deta, Ansamblul de dansuri ucrainene ”Sanziene Banatene” din Giarmata, Ansamblul ”Palucénka” din Dudestii Vechi, Compania Artistica ”Lulughi Shukar” si Ansamblul ”Necea – Rock” din Dudestii Noi. Fiecare etnie – cu portul sau, cu ritmul sau, cu bucuria si melancolia proprie – isi spune povestea intr-o suita spectaculoasa, in care granitele dispar, iar traditiile se impletesc firesc.

Spectacolele vor fi prezentate de Tania Stavila – Tunas si Maria Bortun Popescu. Accesul este liber si gratuit!

Festivalul Etniilor, editia a XXIV-a 2025, este posibil cu sustinerea financiara a Consiliului Judetean Timis si este organizat de Centrul de Cutlura si Arta al Judetului Timis, coordonat de managerul Liliana Laichici. (Consiliul Judetean Timis, Comunicat)

Leave a Reply