Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis a solicitat Tribunalului Timis, la data de 21.05.2025, arestarea preventiva a unei persoane de sex feminin, pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 21.05.2025, pana la data de 19.06.2025, inclusiv.
Fata de aceasta, in data de 21.05.2025, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, sub aspectul savarsirii infractiunii de violenta in familie in forma tentativei de omor, prev. de art. 199 alin. 1 cod penal, rap. la art. 32 alin. 1 Cod penal si art. 188 alin. 1 Cod penal.
In referatul cu propunere de luare a masurii arestarii preventive s-a retinut ca in data de 20.05.2025, in jurul orei 2230, in timp ce se afla in imobilul de domiciliu situat in orasul Ciacova, jud. Timis, persoana vatamata de sex masculin a avut un conflict verbal cu sotia sa, care, pe fond nervos, l-a lovit cu cutitul, o singura data, in zona toracelui, provocandu-i o plaga penetranta pectorala stanga ce necesita 25 de zile de ingrijiri medicale.
Tribunalul Timis a admis propunerea de luare a masurii arestului preventiv incepand cu data de 21.05.2025, pana la data de 19.06.2025, inclusiv. (Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, prim-procuror Pelmus Ciprian Ionut)