Un nou proiect educational dedicat copiilor din centrele de plasament si din medii vulnerabile din judetul Timis a fost lansat oficial pe 12 iulie. Intitulat „Supereroii emotiilor – cunoasterea prin cultura”, proiectul isi propune sa ajute 50 de copii sa isi descopere si sa isi gestioneze emotiile, folosind ca instrumente povestile, teatrul, jocurile si reflectia.
Proiectul este implementat de Asociatia „Ora lui Robert” si este sprijinit financiar de Consiliul Judetean Timis, prin programul TIMCultura 2025.
La deschiderea oficiala, organizata in Sala Multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, copiii au participat la un atelier interactiv cu cinci „misiuni speciale”, fiecare axata pe o tema legata de emotii si cultura.
Psihoterapeutul Oana Dau-Gaspar, coordonatoarea proiectului, a vorbit despre ideea care a stat la baza acestui demers.
„Proiectul nostru nu promite superputeri peste noapte, dar construieste, pas cu pas. Si superputerile se vor arata. Pentru ca, atunci cand construiesti, cand esti diligent, cnd pui sufletul la treaba si nu te dai batut, lucrurile se intampla. Si unii dintre voi stiu asta deja, pentru ca i-am numit pe unii dintre supereroii nostri de anul trecut. De asta data, sunt niste supereroi care descopera lumea prin cultura”, a spus aceasta.
Totodata, aceasta explicat in cadrul evenimentului cum a luat nastere initiativa.
„A inceput cu intrebarea: ce-ar fi daca un copil, care nu este expert in viata de adult, evident, ar fi ghidat sa-si afle emotiile, sa le inteleaga, sa le gestioneze si sa porneasca pe un drum vazand lumea cu alti ochi? Asa s-a nascut acest proiect: Supereroii Emotiilor – cunoasterea prin cultura. De aceasta data, fara sa ne abatem de la misiunea noastra de dezvoltare emotionala, aducem un element nou: dezvoltarea prin cultura. Cultura ne ofera suficient de multe modele noi si vechi, si contemporane, si de acum sute de ani – care sa ne inspire, sa ne ajute sa ne intelegem mai bine, sa ne intelegem lumea mai bine, dar si pe noi insine”, a spus Oana Dau-Gaspar.
Proiectul se desfasoara pe o perioada de sase luni si include zece ateliere tematice, fiecare fiind construit ca un pas catre autocunoastere si dezvoltare.
„Copiii din casele de tip familial si din medii vulnerabile duc cu ei emotii mari, pe care, de multe ori, nu au unde sa le aseze sau cu cine sa le impartaseasca. Tocmai de aceea, proiectul nostru se va derula pe o perioada de sase luni, timp in care veti parcurge zece ateliere. Acesta este primul – mai urmeaza noua. Ateliere tematice, gandite ca pasi pentru o redescoperire. Prin teatru, reflectie, jocuri de rol, exercitii experientiale, fiecare atelier va va oferi ocazia de a invata, cu inima deschisa, despre voi, despre ceilalti si despre cum cultura poate deveni o busola. Aceasta aventura nu ar fi fost posibila fara prietenii nostri”, a subliniat Oana Dau-Gaspar.
Sprijinul pentru aceasta initiativa vine si din partea unor personalitati care cred in puterea educatiei emotionale. Campioana la scrima, Ana-Maria Brinza, a transmis un mesaj de incurajare copiilor implicati.
„In toti acesti ani, emotiile m-au insotit pe acest drum al performantei. Am invatat din propria experienta si, bineinteles, cu ajutorul oamenilor din jurul meu, ca emotiile sunt bune. Emotiile pot avea foarte multe culori, de la cele mai stralucitoare si frumoase, pana la cele mai intunecate. Important este cand si cum invatam sa ne gestionam aceste emotii, sa ne imprietenim cu ele si sa le folosim in favoarea noastra. Voi sunteti Supereroii emotiilor si aveti sansa sa aveti in jurul vostru oameni care va ajuta sa va descoperiti si sa va intelegeti emotiile”, a spus Ana-Maria Brinza.
Scriitorul Robert Serban, si el partener in proiect, le-a vorbit copiilor despre importanta cuvintelor in viata.
„Despre cuvinte, trebuie sa va spun ca ele sunt un secret la vedere. Cine stie sa le foloseasca, o va duce mai bine. E foarte simplu. Cuvintele sunt, ca sa spun asa, banii nostri virtuali. Cu ct ai mai multe, cu ct stii sa le aranjezi mai bine, cu ct stii sa vorbesti mai bine, cu ct stii sa le scrii mai bine, cu att cota ta de piata urca. Si o sa incerc, ct timp suntem impreuna, sa va invat cum sa va folositi de aceste cuvinte si sa le transformati in ceva magic”, a transmis Robert Serban.
Asociatia „Ora lui Robert” a fost fondata in anul 2022 si este dedicata promovarii educatiei nonformale pentru copii si tineri, cu accent pe gndirea critica, inteligenta emotionala si incluziunea sociala.
Proiectul „Supereroii emotiilor” merge mai departe cu inca noua ateliere, iar organizatorii spera ca fiecare intlnire sa fie o experienta valoroasa pentru cei mici. (Laura Ilioiu)