Echipa de fotbal a Universitatii de Vest din Timisoara, care a castigat pentru a doua oara titlul de campioana europeana universitara, in cadrul turneului desfasurat la Camerino, in Italia, a fost primita cu aplauze, azi, pe Aeroportul International Timisoara, la revenirea in tara. Este al doilea trofeu european pentru echipa UVT, dupa succesul din 2022.
Reprezentantii universitatii au precizat ca UVT este singura institutie de invatamant superior din Romania care a obtinut titlul de campioana europeana universitara in acest an, indiferent de sportul practicat.
Dupa meciurile din grupe, unde a jucat impotriva universitatilor din Montpellier, Porto si Fribourg, echipa s-a calificat in sferturi, invingand cu 3-0 Universitatea din Jyvaskyla (Finlanda).
In semifinale, UVT a trecut de Universitatea din Rouen (Franta) la penalty-uri, scor 4-3, dupa un meci fara goluri in timpul regulamentar.
Finala a avut loc pe 3 august, iar echipa timisoreana a invins jucatorii Universitatii din Granada cu scorul 3-2. Spaniolii au deschis scorul in minutul 18, dar UVT a revenit rapid. Claudiu Matis a egalat in minutul 24, iar Andrei Olaru a marcat pentru 2-1, in minutul 32. Dupa pauza, acelasi Claudiu Matis a mai punctat o data, in minutul 52, ducand scorul la 3-1. Adversarii au redus din diferenta in minutul 59, dar la finalul de meci UVT si a pastrat avantajul pana la fluierul final.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a transmis un mesaj de felicitare dupa castigarea trofeului.
,,Pe 3 august, chiar de ziua Timisoarei, echipa UVT a reeditat succesul din 2022, castigand finala Campionatului European Universitar de fotbal. Dedicam acest parcurs de podium comunitatii timisorene si tuturor suporterilor sportului universitar. Succesul reprezentativei UVT este important, pentru ca echipa de fotbal UVT devine astfel singura campioana universitara europeana din Romania, pe toate ramurile sportive, in 2025”, a transmis acesta.
Antrenorul Iulian Muntean a inceput meciul cu urmatorul „11”:
Georgios Gakos – Andrei Popescu, Marius Semeniuc, Andrei Olaru, Florin Olariu, Bogdan Fertu, Darius Botosneanu (min. 90 – Spulber), Mario Petrus (min. 61 – Popa), Angelo Olteanu (min. 83 – Popovici), Andrei Viasu (min. 46 – Banceanu), Claudiu Matis. (Laura Ilioiu)