Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” Campina si Scoala de Agenti de Politie „Septimiu Muresan” Cluj-Napoca organizeaza, in perioada septembrie – decembrie 2025, o noua sesiune de admitere in cele 2 unitati de invatamant postliceal ale Politiei Romane, pentru formarea agentilor de politie.
Numarul de locuri, defalcat pe scoli, este urmatorul: 1.340, la Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” – Campina si 300 la Scoala de Agenti de Politie „Septimiu Muresan” – Cluj-Napoca.
Cererile tip de inscriere, precum si, dupa caz, consimtamantul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de catre unitatea de recrutare, se completeaza de catre candidat in mod lizibil, se semneaza si se transmit, exclusiv in format electronic, la adresa de e-mail a unitatii de recrutare, pana la data de 17 octombrie 2025, inclusiv in zilele de sambata si duminica.
Unitatile de recrutare vor posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se vor transmite cererile-tip de inscriere. Candidatii se pot inscrie la o singura scoala postliceala.
In vederea constituirii dosarului de recrutare, candidatii vor depune documentele solicitate pana la data de 3 noiembrie 2025.
Lista cu unitatile de recrutare se regaseste aici – https://www.politiaromana.ro/ro/politia- romana/unitati-teritoriale.
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. Dupa incheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologica a candidatilor, proba de evaluare a performantei fizice, sustinerea probei de evaluare a cunostintelor, iar, la final, examinarea medicala a candidatilor ramasi in concurs dupa parcurgerea etapelor amintite.
Proba de evaluare a performantei fizice va fi sustinuta in perioada 7 – 12 noiembrie 2025, indiferent de unitatea de invatamant pentru care candidatul a optat.
Proba de evaluare a cunostintelor se va sustine la unitatile de invatamant pentru care au optat, de catre candidatii care au promovat proba de evaluare a performantei fizice.
Candidatii care au promovat proba de evaluare a performantei fizice vor sustine proba de evaluare a cunostintelor la data de 15 noiembrie 2025, iar rezultatele obtinute vor fi aduse la cunostinta candidatilor prin afisarea si postarea pe site-ul oficial al unitatii de invatamant pentru care opteaza, precum si in portalul de servicii electronice al Ministerului Afacerilor Interne.
Proba de evaluare a cunostintelor consta intr-un test grila cu intrebari din disciplinele: limba romana, limba straina, legislatie specifica Ministerului Afacerilor Interne, precum si a institutiilor politice ale statului, educatie civica si cetateneasca, exercitii de evaluare a capacitatii de analiza si sinteza, precum si exercitii privind deprinderea rationamentului logic.
La limba straina, candidatul opteaza, prin cererea-tip de inscriere la concursul de admitere, pentru una din urmatoarele discipline: limba engleza sau limba franceza. Examinarea medicala se realizeaza in ordinea descrescatoare a notelor finale, in perioada 24 noiembrie – 19 decembrie 2025.
Rezultatele finale ale admiterii se afiseaza la sediul unitatilor de invatamant si se posteaza pe site-ul oficial al acestora, pana la data de 24 decembrie 2025.
Candidatii declarati respinsi la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, care au obtinut un rezultat mai mare sau egal cu media minima de admitere, sunt repartizati, fara concurs de admitere, pe locurile aprobate in aceasta sesiune de admitere pentru unitatile de invatamant postliceal pentru formarea agentilor de politie, cu respectarea criteriilor specifice de recrutare si potrivit optiunilor formulate in acest scop.
Acestia isi pot exprima optiunile pana la data de 20 octombrie 2025 (inclusiv), fiind planificati de unitatile de recrutare pentru sustinerea examinarii medicale in perioada 22 octombrie – 11 noiembrie 2025. Candidatii declarati „apt medical” sunt comunicati nominal institutiei de invatamant pana la data de 12 noiembrie 2025, in vederea admiterii pe locurile aprobate in aceasta sesiune de admitere.
Detalii cu privire la aceasta sesiune de admitere se regasesc pe site-ul MAI: https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/, precum si pe site-urile fiecarei institutii de invatamant: Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” Campina – http://www.scoalapolitie.ro/. (Politia Romana, Comunicat)
You’ve built a lot of trust through your consistency.