VIDEO / O ucraineanca a incercat sa intre in Romania cu aproape 1 milion de dolari ascunsi in corpul motorului de la Mercedes

O femeie din Ucraina a incercat sa introduca in Romania, pe 9 octombrie, 970.000 de dolari, ascunsi sub capota unei masini de lux, chiar in corpul motorului. Descoperirea a fost facuta de granicerii ucraineni, la punctul de trecere a frontierei Porubne – Siret, potrivit Ukrainska Pravda.

Granicerii detineau informatii operative despre posibile miscari ilegale de valuta, asa ca masina a fost oprita pentru o inspectie amanuntita. In timpul inspectiei, un grup mixt format din politisti de frontiera si ofiteri vamali a descoperit o ascunzatoare special amenajata in compartimentul motorului.

Aceasta continea 38 de pachete si 7 teancuri cu bani nedeclarati.Suma valutei confiscate este de 40 de milioane 160 de mii de grivne. De asemenea, a fost confiscat un automobil Mercedes E 55 AMG, evaluat la 1 milion 200 de mii de grivne.

In urma acestui fapt, granicerii detasamentului Cernauti au transmis o notificare departamentului teritorial al Biroului de Securitate Economica al regiunii despre depistarea unor indicii ale unei alte infractiuni. (V.E.)

Leave a Reply