Tanar motociclist, salvat de jandarmi in timp ce era fugarit de un urs. „Interventia s-a desfasurat in conditii dificile”

Un tanar de 24 de ani care era urmarit de un urs intr-o zona impadurita din judetul Bistrita-Nasaud a fost salvat de jandarmi. El si-a abandonat treptat din lucruri, inclusiv motocicleta cu care se deplasa, pentru a incerca sa scape. Tanarul a fost gasit epuizat si in stare de soc, fiind transportat la spital.

Potrivit Jandarmeriei, incidentul a avut loc vineri seara.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita-Nasaud au fost sesizati, prin 112, de catre un tanar de 24 de ani care le-a semnalat ca este urmarit de un urs, in zona impadurita dintre localitatile Rebrisoara si Cosbuc. El se deplasa in zona cu motocicleta si facuse o pauza in momentul in care a observat ursul.

„In incercarea de a se indeparta de pericol, tanarul si-a abandonat treptat din lucruri, precum si motocicleta. Echipajul de jandarmi a mentinut permanent legatura cu tanarul, care se afla in stare de panica. Interventia s-a desfasurat in conditii dificile, generate de terenul accidentat si de vizibilitatea redusa”, a aratat Jandarmeria, potrivit News.ro.

Tanarul a fost gasit in stare de soc si epuizare fizica, fara a i ranit insa. El a fost dus de jandarmi pana la locul unde a putut fi preluat de un echipaj de prim-ajutor si transportat la spital. (V.E.)

Leave a Reply