Top Folclor: Andreea Chisalita – cea mai in voga solista de muzica populara banateana la momentul actual

Emisiunea Super Top Tele 8, difuzata de postul de televiziune Tele 8 TV Timisoara, in fiecare joi, de la ora 21, promoveaza folclorul banatean, si nu numai.

Andreea Chisalita s-a nascuta la Moldova Noua, in urma cu 25 de ani, si se defineste ca fiind un om simplu, cu multa credinta, dar si cu o personalitate foarte puternica. Sinceritatea si emotia sunt exact ceea ce publicul simte la fiecare aparitie a ei. Bucura oamenii cu talentul cu care a fost inzestrata de Dumnezeu.

A indragit muzica populara inca din primii ani de viata, parintii ei insuflandu-i aceasta pasiune, fiind iubitori de folclor banatean autentic.

Povestea Andreei Chisalita este una profunda. Dupa pierderea tatalui la o varsta frageda, muzica a devenit refugiul si, in acelasi timp, drumul ei in viata. „La varsta de 12 ani tatal meu s-a stins din viata si acest tragic moment a facut sa aflu ca aveam potential in muzica. Muzica era singurul lucru care ma motiva, singura activitate care ma facea sa zambesc din nou. Muzica m-a ajutat sa inteleg ca fiecare avem un rost pe acest pamant si ca viata continua sa fie frumoasa, chiar daca sunt si momente triste”, isi aminteste Andreea.

„Tin minte si acum ultimele cuvinte ale tatalui meu. Mi-a spus ca isi doreste sa ajung cineva. Cred ca, intr-un fel, asta m-a motivat sa merg mai departe si sa nu renunt niciodata”, adauga indragita cantareata.

Chiar de la primii pasi in cariera de solista a fost sustinuta de mama ei, cea care a fost convinsa de talentul Andreei.

„Pentru inceput cea care m-a incurajat si m-a sprijinit la fiecare pas a fost mama, cu totii plecam de jos si doar apropiatii ne incurajeaza. Mama a fost cea care m-a sprijinit si m-a incurajat intotdeauna, chiar daca sunt convinsa de faptul ca am terorizat-o cu cantecele mele, uneori cantate bine, alteori mai prost, ca fiecare incepator”, isi aminteste Andreea.

Acum se bucura de sustinerea admiratorilor si apropiatilor ei, primeste mesaje de apreciere si incurajare, mesaje care o motiveaza sa mearga mai departe si sa evolueze in domeniul muzical.

„Cat despre descurajari, nu, nu am fost descurajata! Nu vreau sa par lipsita de modestie pentru ca nu este asa, dar consider ca s-a vazut dintotdeauna talentul meu si de aceea am fost mereu inconjurata de oameni care au crezut si cred in mine si in harul meu”, mai povesteste ea.

Andreea Chisalita traieste o frumoasa poveste de dragoste, poveste care o inspira si in viata artistica, piesele ei fiind melodii de iubire, foarte indragite in mediul online. Melodia sa de suflet, „ Din dragoste, din iubire”, este compusa chiar pentru sotul ei, Lazarica Cega Jr., care ii este si coleg de formatie.

„Desigur, iubirea e motivatie. Atunci cand iubesti si o faci din suflet, sentimentele ies si la suprafata. Majoritatea cantecelor mele sunt despre iubire, pentru ca sunt tanara si pentru ca iubesc”, spune Andreea. Iubirea o inspira sa compuna chiar si textele melodiilor ei insa cere si ajutorul persoanelor specializate. „Am colaborat cu cativa oameni foarte talentati care m-au ajutat cu textele melodiilor mele: Andrei Branasi, Vetuta Trancota, Maria Bortun Popescu”, marturiseste solista.

Iubeste in totalitate ceea ce face. Iubeste sa cante, sa binedispuna publicul, sa aduca bucurie in sufletele oamenilor. Indiferent ca este pe scena, in costum popular sau la un eveniment privat, in mijlocul petrecaretilor emana aceeasi bucurie, aceeasi emotie si aceeasi energie pozitiva. De fiecare data cand se afla in centrul atentiei are emotii, insa sunt emotii constructive care o motiveaza.

„Indiferent unde cant, o fac din suflet pentru oamenii care ma asculta. Oriunde as canta, tot oamenilor le cant! Cea mai mare satisfactie  e sa vad oameni fericiti si multumiti de ceea ce le pot darui eu. Mi se umple sufletul de fericire cand vad ca oamenilor le plac melodiile mele… sa vad oamenii zambind datorita cantecului meu este cea mai mare satisfactie posibila”, spune interpreta.

Andreea Chisalita nu mai este doar un nume promitator, ci o prezenta de exceptie in noul val al muzicii banatene. Stabilita in Timisoara, artista reuseste sa transforme fiecare aparitie intr-un eveniment care iti merge direct la suflet, devenind alegerea preferata pentru evenimentele importante din zona Banatului si nu numai. Serile banatene la care participa se transforma in spectacole sold-out, iar publicul o rasplateste de fiecare data cu ropote de aplauze si reveniri cerute pe scena.

Sezonul 2026 o gaseste pe Andreea Chisalita in centrul celor mai importante evenimente traditionale. De la Moldova Noua, Tarnova sau Giroc, pana la Bozovici, Moravita, Sanandrei, Zorlentu Mare, Maureni, Banloc, Mehadia, Bozovici, Coronini, Rusca Teregova, Chisoda, Birda sau Berzovia, artista este deja confirmata pe afisele celor mai asteptate rugi din regiune.

Momentul de suflet a fost, insa, debutul sezonului chiar acasa, la Ruga din Bosneag, Moldova Noua, din 12 aprilie 2026. O revenire simbolica in fata oamenilor care au vazut-o crescand si care acum o primesc si o aplauda ca pe un artist complet.

Parcursul ei artistic este fulminant. Tanara carasana din Moldova Noua este absolventa a Colegiului National de Arta „Ion Vidu” din Timisoara, dar si laureata a mai multor festivaluri concurs:

„Mariana Draghicescu” – Locul I
„Aurelia Fatu Radutu”
„Iosif Sivu si Cosmin Golban”
„George Motoia Craiu”

Rezultatele confirma un talent sustinut de munca, disciplina, dar mai ales de o mare pasiune pentru muzica si traditii.

Andreea nu impresioneaza doar prin voce, ci si printr-o schimbare personala majora. Dupa o transformare in urma careia a pierdut aproximativ 50 de kilograme, artista ofera astazi mai multa energie ca niciodata.

„Nu a fost doar despre cum arat, ci despre sanatate si despre cum ma simt pe scena”, sustine Andreea Chisalita.

Dintre cele mai cunoscute melodii ale Andreei Chisalita amintim: „Mandra”, „Fluiera Bagea”, „Nunta mare”, „Cu pacat esti bage”, „Eu te-oi impusca”.

Pe langa muzica, ii place sa calatoreasca si sa danseze, asa ca timpul liber il acorda hobby-urilor ei.

Planurile de viitor ale Andreei Chisalita tin tot de muzica. „Pe viitor imi doresc sa aduc in fata oamenilor care ma indragesc cat mai multe proiecte muzicale noi, sa evoluez in cariera mea muzicala si sa umplu sufletele oamenilor cu bucuria cantecului”, mai spune solista.

„Eu sunt Andreea Chisalita! Un om ca oricare altul cu suflet patimas, plin de viata si fascinata de tot ce produce bucurie sufletului meu. Iubesc din toata inima ceea ce fac, muzica este pentru mine nu doar simpla meserie, nu productie, ci pura emotie cu care ma alimentez pentru a trai! Nu-mi vad viata altfel pentru ca nu imi doresc sa fie altfel, indiferent de orice beneficiu principiul meu este acela de a bucura, de a alimenta sufletele oamenilor si de a lasa ceva pe acest pamant.

Privind in urma, azi, cu nostalgie imi rade inima de bucurie pentru fiecare realizare a mea. E UIMITOR! Ceea ce mi se intampla, nu numai ca ma face sa-mi traiesc visele, ci ma apropie de Dumnezeu, cel de la care am primit acest dar, sa pot canta. Ma simt binecuvantata!

Insa pentru toate astea, va multumesc voua, oamenilor, celor care ma ascultati si ma indragiti. Voi sunteti cei care ati facut posibila ascensiunea mea profesionala! Va multumesc, va asigur de toata pretuirea mea si va PROMIT aceiasi Andreea indiferent de standarde!”, este mesajul publicat de Andreea Chisalita pe contul de Instagram. (Laura Armenisan)

 

 

Leave a Reply