Vatra Dornei, “Statiunea Turistica a Anului 2026”! Suceava, desemnat “Judetul Anului” la Gala Destinatia Anului

Vatra Dornei a fost desemnata, joi seara, 14 mai 2026, „Statiunea Turistica a Anului” la Gala Destinatia Anului 2026, cea mai importanta competitie nationala din turismul romanesc. Aceasta victorie de prestigiu a contribuit decisiv la clasarea judetului Suceava pe prima pozitie, fiind desemnat „Judetul Anului 2026” la egalitate cu judetul Constanta.

Evenimentul s-a desfasurat la Cazinoul din Constanta, iar vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Nicolae Robu, a reprezentat administratia judeteana la decernare.

Performantele judetului Suceava la Destinatia Anului 2026:

Locul 1 – Vatra Dornei, categoria „Statiuni turistice”

Locul 2 – Cetatea de Scaun a Sucevei, categoria „Sanctuare ale istoriei”

Locul 2 – Complexul de Agrement Arinis, categoria „Joaca si adrenalina”

Locul 2 – Tinutul Raraului, categoria „Taramuri fermecate” (cea mai disputata categorie a competitiei)

Locul 2 – Ciocanesti, categoria „Sate de poveste”

Vicepresedintele Nicolae Robu a declarat: „Rezultatele din acest an confirma inca o data ca Bucovina ramane una dintre cele mai fermecatoare destinatii din Romania. Vatra Dornei a stralucit meritat pe prima pozitie, iar celelalte patru podiumuri obtinute de Cetatea de Scaun, Arinis, Tinutul Raraului si Ciocanesti arata forta turistica a intregului judet.”

Aceste premii vin pe fondul investitiilor majore derulate de administratia judeteana: modernizarea Aeroportului „Stefan cel Mare”, varianta ocolitoare de la Gura Humorului, reconfigurarea Via Transilvanica si Autostrada A7.

„Veniti in Bucovina si veti intelege de ce oamenii se intorc aici din nou si din nou. Va asteptam cu drag!”, a adaugat vicepresedintele Robu.

Titlul de „Judetul Anului 2026” consolideaza pozitia Sucevei ca unul dintre cele mai puternice branduri turistice ale Romaniei.

Marele Premiu al competitiei a revenit orasului Timisoara. (E.T.)

Leave a Reply