Fost sef al Laboratorului de Radiologie de la Spitalul Judetean din Timisoara, gasit incompatibil de ANI

Inspectorii de integritate din cadrul Agentia Nationala de Integritate au constatat abateri privind regimul incompatibilitatilor si conflictelor de interese in cazul a 14 persoane si au sesizat organele de urmarire penala intr-un caz distinct.

In ceea ce priveste judetul Timis, ANI a constatat starea de incompatibilitate in cazul medicului Florica Birsasteanu, fost sef al Laboratorului de Radiologie si Imagistica Medicala din cadrul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Pius Brinzeu” Timisoara.

Potrivit ANI, acesta ar fi exercitat simultan, in perioada 8 martie – 13 iunie 2023, functia de medic-sef al laboratorului si cea de administrator al propriei societati comerciale care ofera servicii in domeniul imagisticii medicale. Inspectorii de integritate considera ca aceasta situatie contravine prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

Conform comunicatului, persoana evaluata a fost informata despre procedura de evaluare si despre drepturile sale procesuale, insa nu a depus un punct de vedere la dosar.

In acelasi raport, ANI a mai constatat cazuri de incompatibilitate sau conflict de interese care vizeaza un primar, un manager de spital, reprezentanti in consilii de administratie ale unor unitati sanitare, un functionar public si alti alesi ori functionari din mai multe judete ale tarii.

De asemenea, institutia a sesizat Parchetul intr-un dosar care il vizeaza pe fostul director general al Conversmin SA, pentru posibila savarsire a infractiunii de conflict de interese.

Potrivit legislatiei in vigoare, constatarea unei stari de incompatibilitate poate atrage sanctiuni disciplinare si interdictia de a ocupa anumite functii publice pentru o perioada de trei ani, dupa ramanerea definitiva a actului de constatare. ANI subliniaza ca toate procedurile de evaluare se desfasoara cu respectarea dreptului la aparare si a prezumtiei de legalitate. (Denisa Campean)

Leave a Reply