Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara si Editura „Victor Babes” anunta lansarea volumelor de debut intitulate „Fragmente de timp. Atunci si acolo” si „Fragmente de timp. Aici si acum”, semnate de dr. Ioana Crisan, medic rezident la Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „Pius Brinzeu” Timisoara.
Evenimentul va avea loc in data de 19 iunie 2026, ora 17.00, in spatiul Indecis (Bastion), str. Hector 1, din Timisoara. Moderator al evenimentului va fi Diana Mihai – editoare a volumelor, iar invitatii speciali care vor lua cuvantul prof. univ. dr. Andrei Motoc, prorector si purtator de cuvant al UMFVBT, si prof. Florica Ranta Cindea, filolog si membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti, Filiala Arad.
„Intr-o lume in care ecranele palpaie neobosit, iar poezia pare, pentru multi tineri, un ecou indepartat al unei alte epoci, exista voci care contrazic tacerea. Una dintre acestea apartine unei proaspete absolvente de medicina, cu un condei nascut dintr-o sinceritate dezarmanta si o curiozitate neostoita fata de trairile umane”, scrie Diana Mihai, in prefata volumelor.
Potrivit editoarei, volumul „Fragmente de timp. Atunci si acolo” este un jurnal al sufletului, o colectie de momente de revelatie si meditatie poetica, trairi ce deschid drumul unei voci proaspete si autentice in arealul creatiei literare actuale, intr-o epoca invadata de creatori de continut virtual.
In acelasi ton, volumul „Fragmente de timp. Aici si acum” nu este doar o colectie de poeme, ci un jurnal liric al unui parcurs personal, in care momentele mici, aparent trecatoare, se transforma in repere de identitate. In fiecare vers, vocea autoarei reuseste sa surprinda nu doar emotia pura, ci si constiinta trecerii, a clipei care trebuie prinsa „aici si acum”, inainte sa se risipeasca.
„Medicii au pastrat intotdeauna in suflet dragostea pentru arta. De aceea, o felicitam pe domnisoara doctor Ioana Crisan pentru reusita de a semna nu unul, ci doua volume de poezie, fapt care onoreaza comunitatea academica medicala.
Intr-o perioada in care introspectia si creativitatea artistica par sa isi piarda tot mai mult din esenta, astfel de aparitii editoriale ne demonstreaza ca exista inca tineri care aleg poezia ca forma autentica de reflectie. Este esential ca o universitate, inclusiv una de medicina, sa sprijine tinerii care au curajul de a-si manifesta creativitatea.
De aceea, editura universitatii noastre si-a asumat, de-a lungul timpului, nu doar rolul de a publica lucrari stiintifice si tratate medicale, ci si misiunea de a sustine creatia culturala venita din interiorul comunitatii academice, tocmai pentru ca intelegem ca spiritul universitar autentic nu poate exista fara cultura”, declara prof. univ. dr. Andrei Motoc, prorector si purtator de cuvant al UMFVBT.
Volumele de debut ale tinerei autoare Ioana Crisan sunt dovada vie ca, dincolo de statistici si clisee despre „generatia conectata”, exista tineri care inca aleg sa se conecteze la ritmul inimii, la respiratia unei idei si la frumusetea unui cuvant bine asezat. (I.P.)

