Peste 100 de proiecte culturale si de tineret vor primi finantare in Timis prin programul “Tim Cultura”

Consiliul Judetean Timis a aprobat finantarea nerambursabila din fonduri publice a proiectelor cultural-artistice si de tineret depuse in cadrul programului „Tim Cultura 2026”, dupa finalizarea procedurilor de evaluare si solutionare a contestatiilor.

Potrivit documentatiei, Comisia de evaluare si selectie a analizat un total de 219 proiecte, dintre care 105 au fost selectate pentru finantare nerambursabila, in conformitate cu procesul-verbal nr. 20266/16.06.2026. Ulterior, au fost depuse 10 contestatii, acestea fiind examinate de comisia de specialitate, care a realizat reevaluarea punctajelor contestate si a intocmit procesul-verbal nr. 21107/23.06.2026.

Bugetul total al programului „Tim Cultura 2026 – Programul de finantari pentru cultura si tineret” este de 3.769.000 lei, din care 3.381.000 lei sunt alocati proiectelor culturale, iar 388.000 lei proiectelor dedicate tineretului.

Documentatia aferenta, inclusiv anexele celor doua procese-verbale, a fost inaintata spre aprobare in baza prevederilor Codului administrativ, fiind considerata necesara si oportuna pentru continuarea finantarii proiectelor selectate.

Referatul de aprobare a fost semnat de presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Robert Simonis, iar hotararea vizeaza implementarea programului de finantari nerambursabile in domeniul cultural si al tineretului la nivel judetean.

Programul Tim Cultura 2026 – Program de finantari pentru cultura si tineret are ca obiectiv sustinerea initiativelor culturale locale si a proiectelor dedicate tinerilor, printr-un mecanism competitiv de selectie si finantare publica. (Denisa Campean)

Leave a Reply