Valul de caldura se intensifica in vestul tarii. Judetele Timis si Caras-Severin se afla duminica sub Cod portocaliu de canicula, iar de luni dimineata vor intra sub Cod rosu, in contextul unui episod de caldura extrema.
Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, in intervalul 28 iunie, ora 10 – 29 iunie, ora 10, in Timis si Caras-Severin sunt prognozate temperaturi maxime de 35-38°C, cu un disconfort termic accentuat. Indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati, iar noptile vor fi tropicale, cu minime intre 17 si 22°C.
Incepand de luni, 29 iunie, ora 10, si pana miercuri, 1 iulie, ora 10, judetele Timis, Caras-Severin, Arad, Bihor si Hunedoara vor intra sub Cod rosu de canicula. Meteorologii avertizeaza ca temperaturile maxime vor ajunge la 38-41°C, valori apropiate de recordurile absolute ale lunii iunie.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar noptile vor ramane tropicale, cu temperaturi minime cuprinse intre 17 si 25°C.
Populatiei ii este recomandat sa evite deplasarile in orele de varf, expunerea prelungita la soare si efortul fizic intens, precum si sa consume suficiente lichide si sa acorde o atentie sporita copiilor, varstnicilor si persoanelor cu afectiuni cronice. (Denisa Campean)

