In Piata Libertatii din Timisoara revine celebrul festival al cultivatorilor de lavanda, spre satisfactia iubitorilor de miresme naturale. Noua editie a evenimentului aduce, din 23 iulie, laolalta peste 50 de producatori si creatori artizanali sositi din toate colturile tarii.
Vizitatorii vor descoperi o varietate impresionanta de produse, de la clasicele buchete de lavanda si cosmetice naturale, pana la haine din materiale ecologice, bijuterii, plante aromatice si jucarii realizate manual.
Din zona culinara nu lipsesc deliciile tematice surprinzatoare, precum inghetata, kürtös-ul, limonada, macarons-urile, mierea sau dulceata, toate innobilate cu aroma de lavanda.
Atat cei mici, cat si cei mari se vor bucura de o experienta completa in cadrul festivalului. Copiii au la dispozitie ateliere dedicate, concepute pentru a le stimula creativitatea, in timp ce vizitatorii dornici de amintiri spectaculoase pot face fotografii in decorurile foto special amenajate.
Cei care vor trece prin centrul orasului in acest sfarsit de saptamana au toate sansele sa plece acasa cu un buchet de lavanda sau, cel putin, cu aroma ei inconfundabila. (I.P.)

