Frontiera dintre Romania si Serbia este un loc al intalnirilor zilnice, unde mii de oameni calatoresc, lucreaza si se intorc acasa. Pentru ca trecerea frontierei sa se desfasoare in conditii cat mai bune, este nevoie si de o infrastructura moderna, eficienta energetic si adaptata cerintelor actuale.
De la aceasta realitate porneste proiectul „Puncte de trecere a frontierei romano-sarbe mai verzi si mai inteligente” – SMART BORDERS, cofinantat de Uniunea Europeana prin Programul Interreg IPA Romania–Serbia si implementat de Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara, in calitate de partener lider, impreuna cu Directia de Patrimoniu a Republicii Serbia si Universitatea Politehnica Timisoara.
Proiectul propune o abordare comuna pentru modernizarea infrastructurii de frontiera din Romania si Republica Serbia. Investitiile vor contribui la cresterea eficientei energetice, reducerea consumului de energie si a emisiilor de gaze cu efect de sera si, in acelasi timp, la crearea unor conditii mai bune pentru oamenii care lucreaza si pentru cei care tranziteaza punctele de trecere a frontierei.
In Romania, proiectul prevede reabilitarea energetica a punctelor de trecere a frontierei Jimbolia si Moravita. Universitatea Politehnica Timisoara va dezvolta un laborator mobil de cercetare si testare, destinat realizarii masuratorilor si analizelor tehnice care vor contribui la elaborarea unui ghid comun privind eficienta energetica a infrastructurii publice.
In Republica Serbia, investitiile vor viza reabilitarea punctelor de trecere a frontierei Nakovo, Jaša Tomić, Kaluđerovo, Vatin, Đerdap, Vrbica si Srpska Crnja, contribuind la aplicarea unei abordari comune privind eficienta energetica si modernizarea infrastructurii de frontiera.
Valoarea SMART BORDERS depaseste insa interventiile realizate in cele noua puncte de trecere a frontierei. Solutiile dezvoltate si aplicate in comun pot constitui un model de bune practici pentru viitoare investitii intr-o infrastructura publica mai sustenabila si mai eficienta, demonstrand valoarea cooperarii dintre institutiile de pe cele doua parti ale frontierei.
Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara a organizat, in data de 22 iulie 2026, evenimentul oficial de lansare a proiectului SMART BORDERS, la care au participat reprezentanti ai autoritatilor si institutiilor din Romania si Republica Serbia, ai structurilor Politiei de Frontiera, ai partenerilor de proiect si ai Programului Interreg IPA Romania–Serbia.
„Pentru noi, modernizarea unui punct de trecere a frontierei nu inseamna doar modernizarea unei cladiri. Inseamna conditii mai bune pentru colegii nostri care isi desfasoara aici activitatea si, in acelasi timp, conditii mai bune pentru oamenii care trec frontiera. Prin acest proiect construim o infrastructura mai eficienta, mai rezilienta si mai responsabila fata de generatiile viitoare”, a declarat Nelu-Gabi Paraschiv, inspector-sef al Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara.
Cooperarea transfrontaliera si capacitatea institutiilor din Romania si Republica Serbia de a dezvolta si aplica impreuna solutii la provocari comune s-au aflat printre mesajele evidentiate in cadrul conferintei.
In cadrul evenimentului au luat cuvantul Silvia Davidoiu, ambasador al Romaniei in Republica Serbia, Ivana Jaksic Matovic, Consul General al Serbiei la Timisoara, Adrian Iovescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, Liliana Onet, subprefect al judetului Timis, Adriana Tokar, coordonator proiect din partea Universitatii Politehnica Timisoara, Milan Savic, coordonator proiect in cadrul Directiei de Patrimoniu a Republicii Serbia si Daniel Boicu, director adjunct al Directiei Fonduri Externe Nerambursabile a Ministerului Afacerilor Interne.
Uniunea Europeana sustine aceasta cooperare prin Programul Interreg IPA Romania–Serbia. Proiectul SMART BORDERS are o valoare totala de 3.913.752,52 euro si este cofinantat de Uniunea Europeana in proportie de 85%, respectiv 3.326.689,63 euro.
Contributia beneficiarilor la bugetul proiectului este de 587.062,89 euro. Proiectul are o durata de implementare de 24 de luni, din aprilie 2026 pana in aprilie 2028. (ITPF Timisoara, Mihaela Les)




