Minora “agatata” pe internet si santajata cu fotografiile compromitatoare pe care le-a trimis / Perversul in varsta de 45 de ani, retinut de BCCO Timisoara

Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara, impreuna cu  procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Timisoara, au documentat activitatea infractionala a unei persoane, de 45 de ani, cercetata pentru savarsirea infractiunilor de pornografie infantila in forma agravanta si santaj.

Din actele de urmarire penala a reiesit faptul ca, in luna martie 2026, persoana, prin intermediul unei retele de socializare, ar fi contactat o victima minora, de 15 ani, iar, sub pretextul unor discutii obisnuite, aceasta ar fi stabilit o relatie de comunicare cu victima.

In mod progresiv, dialogurile ar fi capatat un pronuntat caracter sexual, context in care, exercitand presiuni constante asupra victimei, persoana in cauza ar fi determinat-o sa realizeze, sa inregistreze si sa ii transmita imagini cu caracter sexual explicit.

Ulterior, persoana in cauza ar fi recurs la amenintari, cu divulgarea si postarea materialelor deja primite in scopul obtinerii de noi imagini, fotografii si videoclipuri.

In urma perchezitiei domiciliare, efectuate, de catre politisti, ieri, 29 iulie 2026, la locuinta persoanei cercetate, in comuna Simian, judetul Mehedinti, au fost descoperite si ridicate dispozitive de stocarea a datelor.

Tot ieri, 29 iulie 2026, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Timisoara au dispus retinerea persoanei in cauza.

Astazi, 30 iulie, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis a dispus arestarea preventiva a acesteia. (IPJ Timis, Biroul de presa)

 

 

Leave a Reply