Forte noi la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad. Trei procurori stagiari si-au imbracat robele de magistrati

La data de 03.08.2026 si-au inceput activitatea in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Arad trei procurori stagiari, absolventi ai Institutului National al Magistraturii, precum si un procuror care a sustinut examenul de definitivat, carora le uram bun venit in randurile noastre si succes in activitate.

Odata cu numirea acestor magistrati, Parchetul de pe langa Judecatoria Arad va functiona in perioada urmatoare cu 9 procurori din schema de 18, la care se adauga un procuror delegat din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara.

Situatia de personal s-a imbunatatit, deci, fata de primul semestru al anului, in care au activat efectiv in anumite perioade 6 si chiar 5 procurori, fara a se putea insa retine o ameliorare semnificativa, in conditiile in care Parchetul de pe langa Judecatoria Arad gestioneaza un stoc de 11 281 dosare.

Situatia de personal este in continuare extrem de deficitara si la celelalte parchete din judet, Parchetele de pe langa Judecatoriile Chisineu Cris, Lipova si Gurahont functionand cu cate un singur procuror din schema de 3 iar Parchetul de pe langa Judecatoria Ineu cu 2 magistrati din schema de 3. (Parchetul de pe langa Judecatoria Arad, Comunicat)

Leave a Reply